Error
  • Error loading feed data

Ori e libertate de exprimare, ori nu mai e!

Succesul rețelelor de socializare se bazează în primul rând pe faptul că au reușit să eficientizeze libertatea de exprimare la nivel de mase. Până atunci, în societățile care garantau acest drept, ca simplu cetățean, ca să-ți poți face cât de cât vocea auzită semnificativ era nevoie să te dea la televizor sau măcar la ziar. Acum, odată cu avansul tehnologiei, oricine poate avea acces relativ ușor (și ieftin) la o audiență de măcar câteva mii de persoane cărora li se poate adresa. La schimb, coloșii social media nu îți cer "decât" să devii o vacă de muls date de către publicitari.
Cert e că, cel puțin la început, "contractul" implicit dintre utilizatori și rețele presupunea un nivel minim de "reguli comunitare" de respectat și dădea cel puțin impresia că garantează tacit libertatea de exprimare din două puncte de vedere: că tu, ca utilizator, vei avea libertatea de a te exprima și vei avea, totodată, acces la exprimarea liberă a celorlalți utilizatori.  
Cu timpul, însă, acele "reguli comunitare" au devenit tot mai complexe și mai dubioase, de-a dreptul bizantine. Iar odată cu intensificarea până la paroxism a "corectitudinii politice", orice exprimare a unei opinii cât de cât mai radicale, mai controversate, mai incomode, mai în răspăr cu mainstreamul, indiferent de direcție, stă sub riscul de a fi cenzurată și îndepărtată.
A observa asta nu înseamnă a nega câtuși de puțin dreptul proprietarilor și administratorilor rețelelor de socializare de a stabili orice fel de reguli doresc pentru utilizatorii platformelor lor private. Asta pentru că au apărut și îndemnuri potrivit cărora, devreme ce Facebook sau Twitter s-au dezvoltat atât de mult încât ar fi ajuns de facto niște "utilități publice", statul ar trebui să intervină pentru a împiedica cenzura. Nu e deloc de mirare că, de cealaltă parte a baricadei, adepții corectitudinii politice formulează, cu același argument, revendicarea inversă: statul ar trebui să reglementeze și să supravegheze discursul utilizatorilor rețelelor de socializare și să îi blocheze pe "extremiști".
Evident că statul nu ar trebui să facă nici una, nici alta. Deși, atunci când vine vorba de înalți demnitari publici, anumite standarde de transparență ar trebui să fie diferite. În acest sens, merită să reamintim că, în SUA, în vara anului trecut, Curtea Supremă a decis că președintele Donald Trump a încălcat Constituția atunci când a blocat unele persoane să-i urmărească contul de Twitter pentru că acestea îl criticau sau îl ironizau.
Cert este însă că, atât la presiunea adepților corectitudinii politice, cât și ca reacție la unele demersuri ale reglementatorilor, rețelele de socializare își încalcă tot mai des promisiunea tacită inițială a garantării libertății de exprimare. Știm că democrația riscă să devină nefuncțională în absența educației și că, atunci când conștiința e precară, uneori este inevitabilă intervenția sancțiunile punitive. Dar problema este că nu se mai face nici un fel de diferență între controversă și abuz. Ajungi să fii cenzurat doar pentru că exprimi opinii care nu se aliniază celor dominante.  
În acest fel, rețelele de socializare par a fi uitat sursa inițială a succesului lor și, din garanți și facilitatori ai libertății de exprimare, s-au transformat în cenzori, ceea ce este rău pentru dezbaterea democratică. Și mai rău cred că e faptul că utilizatorii au început să copieze inconștient comportamentul administratorilor. Nimeni nu-și mai părăsește incinta ideologică unde se simte în siguranță ("bula", cum se spune), iar orice mesaje care ies cât de cât din cadrele acceptate sunt degrabă raportate și șterse. O societate liberă nu poate fi o colecție de cenzori autist-absolutiști. 

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review