Dacă am crește vârsta de pensionare la 200 de ani câte locuri de muncă s-ar crea?

Dacă am crește vârsta de pensionare la 200 de ani câte locuri de muncă s-ar putea crea în acest timp și cum s-ar regla sporul natural al populației în această perioadă, sub ce auspicii economice și de către cine?

 Întrebare are sens, fiindcă în Cartea Genezei scrie:

Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set. Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit.

Set a trăit două sute cinci ani şi i s-a născut Enos. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani şi apoi a murit.

Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s-a născut Cainan. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani şi apoi a murit.

Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s-a născut Maleleil. După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani şi apoi a murit.

Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Iared. După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani şi apoi a murit.

Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a murit.

Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem. Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.

Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh. După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit.

Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu. Şi i-a pus numele Noe, zicând: "Acesta ne va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!" Şi a mai trăit Lameh, după naşterea lui Noe, cinci sute şaizeci şi cinci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Lameh au fost şapte sute cincizeci şi trei de ani şi apoi a murit.

Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet.

Aici intervine însă Bismarck, nu dulăul ofițerului Papadopolinii din schița Bubico a lui Ion Luca Caragiale, ci unificatorul Germaniei, cancelarul Imperiului. El este părintele sistemului public de pensii, atribuite exact cum e gândirea contemporană, la 70 de ani, dar în condițiile unei speranțe de viață cam de 40. Iată că dacă extrapolăm și aducem speranța de viață în prezent, e firesc să dublăm și vârsta de pensionare și are sens să ne întrebăm ceea ce deja ne-am întrebat.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review