Ce se întâmplă când băncile nu împart riscul cu piaţa de capital

La un moment dat, ca la un semnal, băncile au trecut la vânzarea portofoliilor de credite neperformante, pe care au obținut, adesea, doar 10% din valoarea împrumuturilor. Ba chiar s-a putut vorbi de o adevărată „cruciadă” dusă pentru a scapa de balast.  

Da, însă procesul accelerat contrasta cu lentoarea anterioară. Și întrebarea ce merită pusă a fost cât ar fi scos instituțiile financiare dacă ar fi avut această inițiativă în 2009? Pe o piață imobiliară lichidă, și pe care abia se lansa Programul Prima Casă, ar fi obținut, probabil, 40% - 50% din valoarea portofoliului.

Și cu această ocazie reamintesc faptul că băncile americane au început să externalizeze creditele restante la un nivel de 8%. La noi, finanţările neperformante au crescut la un sfert din total, până să înceapă să fie gestionată problema.

Iar băncile noastre, dacă nu aveau încredere în felul în care și-au curățat americanii portofoliile, se puteau uită măcar la spanioli. În țară iberică, unde s-a vorbit de un mare pericol privind siguranța sistemului, neperformantele n-au ajuns niciodată la nivelul din România. De ce? Pentru că, la fel că în SUA, bancherii au executat rapid garanțiile aferente finanțărilor și și-au procurat lichiditate pe o piață imobiliară funcțională.

Adică, n-au inventat Programul Prima Casă în încercarea de a conserva prețul activelor, până când tranzacțiile au scăzut la un nivel greu de bănuit.

Însă tocmai fiindcă noi, românii, am avut o  astfel de abordare, a dispărut noțiunea de benchmark. Și, implicit, oamenii n-au mai avut încredere în prețurile afișate, pentru că ele au rămas „înghețate” de la ultima tranzacție, care a avut loc cu multă vreme în urmă, iar persoanele interesate s-au îndoit că ele ar mai reflecta realitatea. Se poate zice, chiar dacă e destul de dur, că prin micșorarea voită a volumelor s-a încercat falsificarea prețului pieței.

Dar, în cele din urmă, asta s-a răzbunat pe bancherii care nu s-au grăbit să execute garanțiile imobiliare, așa cum au procedat americanii și spaniolii, ceea ce a făcut să se obțină doar o zecime din valoarea unui portofoliu de credite restante.

Și băncile nu doar că n-au trecut la executarea activelor neperformante când era oportun, ci au refuzat și să apeleze la serviciile pieței de capital pentru a-și securiza portofoliile de credite. Chiar dacă e clar, când atragi bani în depozite cu lunile și îi plasezi pe 20-30 de ani, că ai nevoie de așa ceva.  

Dacă băncile ar fi ținut cont de mismatch-ul de maturitate, ar fi împărțit riscul cu piața de capital, care posedă resurse pe termen lung, și ar fi emis, în 2009, obligațiuni în lei, prețul lor ar fi fost mare, însă oricum mai mic decât costul la care s-a împrumutat statul în dolari.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review