In ziua de astazi, atunci cand ne gandim la bancile centrale, automat le consideram a fi institutii publice, aflate sub controlul statului. Cum ar putea lucrurile sa stea astfel, devreme ce ele au monopol pe emisiunea de moneda, joaca rolul de imprumutatori de ultima instanta ai bancilor comerciale si au si atributii in supravegherea si reglementarea acestora?

 

Numai ca lucrurile nu au stat dintotdeauna asa, ba dimpotriva. Iar o reminiscenta a vremurilor trecute este aceea ca si in ziua de astazi exista banci centrale listate la burse, cu alte cuvinte care au si actionari privati, persoane sau companii. Se tranzactioneaza la burse, astfel, actiunile bancilor centrale din Belgia, Grecia, Japonia, Elvetia sau India.

 

Mentalitatea dominanta a zilelor noastre este aceea ca functiile unei banci centrale, pe care le-am enumerat succint mai sus, nu ar putea fi indeplinite cu deplin echilibru si obiectivitate, in interesul general al societatii, decat de o institutie publica, de stat.

 

 

 

Sursa Bloomberg

 

 

Nu la fel gandeau elvetienii la inceputul secolului XX, cand si-au infiintat-o pe a lor.

 

In 1907, cand a fost fondata, Bancii Nationale a Elvetiei i-a fost acordat monopolul emiterii de bancnote, activitate care, pana atunci, era performata de catre bancile private.

 

Initial s-a vrut ca banca centrala elvetiana sa fie detinuta de guvern, insa elvetienii au respins aceasta idee la un referendum care a avut loc in 1897, acestia respingand astfel "socialismul monetar si controlul de stat asupra politicilor de creditare".

 

 

 

 

 

 

De atunci si pana in prezent, structura actionariatului Bancii Nationale a Elvetiei a ramas aceeasi. Astfel, 53% din actiuni detinute de autoritatile locale cantonale din Elvetia si de bancile controlate de acestea, 10% - de alte institutii publice, iar 37% din titluri sunt in posesia unui numar de 2.185 de actionari privati.

 

Cel mai mare actionar privat este omul de afaceri Theo Sigert, care detine 5,95% din actiunile bancii centrale elvetiene. Actiunile bancii se tranzactioneaza la bursa din Zurich.

 

Problema este ca, desi detin 37% din actiunile sale, actionarii privati ai Bancii Nationale a Elvetiei nu pot exercita decat un control extrem de limitat asupra managementului bancii.

 

 

 

 

 

 

Asta pentru ca toti cei trei membri ai Board-ului de Conducere sunt numiti de catre Consiliul Federal Elvetian, la recomandarea Consiliului Bancii Nationale a Elvetiei. Actionarii privati pot vota doar pentru 5 dintre membrii acestuia din urma, insa ceilalti 6 sunt numiti tot de catre Consiliul Federal Elvetian.

 

Mai mult, indiferent cate actiuni ar detine un actionar privat al bancii, drepturile de vot sunt limitate la 100 de actiuni. In plus, indiferent de profitul consemnat, dividendele anuale sunt plafonate la 6% din capitalul social initial al bancii, ceea ce inseamna in total doar 1,5 milioane de franci elvetieni pe an.

 

In Belgia sau Grecia, la infiintare, bancile centrale erau controlate, din postura de actionari, de catre bancile comerciale private din tarile respective.

 

 

 

 

 

 

De exemplu, in Belgia, banca centrala a fost infiintata in 1850, ca un monopol asupra productiei de moneda, iar capitalul ei era controlat de bancile private.

 

Insa in 1948 statul belgian a efectuat o majorare de capital si, de atunci, controleaza jumatate din actiunile bancii, dupa ceea ce s-ar putea numi o "preluare ostila".

 

 

 

 

 

 

Pentru ca tot am adus in discutie Banca Belgiei, merita de amintit ca Banca Nationala a Romaniei a avut-o ca sursa de inspiratie cand a luat fiinta, inclusiv prin faptul ca era listata la bursa.

 

BNR era o societate anonima cu un capital social romanesc de 30 milioane lei si avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de banca la purtator.

 

 

 

 

 

 

Statul detinea o treime din actiuni, iar restul de doua treimi apartineau particularilor. Dar pentru a limita puterea de decizie a marilor actionari, in primul rand a statului, indiferent de numarul actiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal si zece voturi ca mandatar.

 

De la 30% cota de capital detinuta de stat in 1880, anul infiintarii, aceasta s-a redus la doar 10% in 1925  cand capitalul social s-a marit la 100 milioane de lei impartit in 200.000 de actiuni nominative de cate 500 de lei.

 

 In 1929, capitalul a crescut la 600 milioane prin includerea in acesta a 500 de milioane din rezerve. Valoarea celor 200.000 de actiuni de 500 de lei s-a marit la 3.000 de lei.

 

 

 

 

 

Din pacate, Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata la 20 decembrie 1946, iar dupa ce a scapat de regimul comunist a ramas tot in proprietatea statului.

 

In timp ce „modelul” dupa care a fost creata - Banca Belgiei - continua sa aiba actiunile cotate la bursa.

 

 

 

---

• Economia contemporana: nimic fara banci (I)

  < Prev
• Ce trebuie sa stim despre banci: Bancile au facut Marea Revolutie...

  Next >