La ce ne folosesc doi rinichi? Ne explica Nassim Taleb, autorul Lebedei Negre

Ideologia dominanta a lumii globalizate in care traim propovaduieste perversiunea potrivit careia este absolut necesar sa ne automutilam pentru a putea fi competitivi

Nassim Nicholas Taleb observa in celebrul sau eseu “Despre robustete si fragilitate” ca Mama Natura iubeste redundantele. Cel mai de inteles tip de redundanta este cel defensiv, care permite supravietuirea in conditii adverse, datorita disponibilitatii rezervelor. De aceea avem doi ochi, doi plamani, doi rinichi, chiar si doua creiere. Fiecare are o capacitate mai mare decat cea necesara unor situatii obisnuite. Deci, redundanta inseamna asigurare, iar aparentele ineficiente sunt asociate cu costurile intretinerii acestor rezerve si ale energiei necesare pentru a le tine la indemana, in ciuda inactivitatii lor.

Opusul redundantei este optimizarea, pe care se bazeaza economia, matematizata de Paul Samuelson, iar aceasta matematica a contribuit la constituirea unei societati inclinate spre eroare. Un economist va considera ca este ineficient sa pastrezi doi plamani si doi rinichi, chiar daca o astfel de optimizare ne va ucide dupa primul accident.

Daca am da-o pe Mama Natura pe mana economistilor - subliniaza Taleb - ei ar scapa-o de rinichii suplimentari: de vreme ce nu avem nevoie de ei tot timpul, ar fi mai “eficient” sa-i vindem pe ai nostri si sa folosim un rinichi central, platit cu ora. Totodata, noaptea am putea inchiria ochii, caci nu avem nevoie de ei ca sa visam.

Si apropo de economisti si erori, ideea avantajului comparativ, descoperita de David Ricardo, si care sta in spatele globalizarii, spune ca tarile ar trebui sa se concentreze asupra a ceea ce fac mai bine. Asa ca un stat trebuie sa se specializeze in vinuri si altul in haine.

Dar ce se intampla cu producatorul de vinuri cand preturile oscileaza? Ii va parea rau ca e “captiv” in fabricarea unui singur produs si va ajunge la o concluzie opusa ideii lui Ricardo. Asta-l face pe Taleb sa afirme ca Mama Natura nu iubeste supraspecializarea pentru ca limiteaza evolutia si slabeste animalele.

 

Viciul periculos al indatorarii

 

Acest lucru explica - potrivit lui Taleb – ca ideile actuale privitoare la globalizare (cum ar fi cele promovate de jurnalistul Thomas Friedman) sunt putin cam prea naive si periculoase pentru societate, daca se iau in considerare efectele secundare. Globalizarea ar putea lasa impresia eficientei, dar instrumentele cu care opereaza si nivelurile de interactiune intre parti vor face ca fisuri mici dintr-un anumit loc sa se extinda in tot sistemul. Rezultatul ar fi asemanator cu o criza de epilepsie provocata de numarul prea mare de celule, care se activeaza in acelasi timp.

Aceeasi idee se aplica si pentru datorii – ne fac sa fim foarte fragili la perturbari. Astazi invatam in scolile de afaceri sa angajam imprumuturi, contrar oricarei traditii istorice, in cadrul careia toate culturile mediteraneene au dezvoltat o dogma impotriva datoriilor. Romanii spuneau “Felix qui nihil debet”, adica “Fericit cel care nu datoreaza nimic”.

Si inca de pe vremea babilonienilor exista documente care atesta racilele datoriei; religiile Orientului Apropiat interziceau datoriile. Ceea ce inseamna - remarca eseistul - ca scopul religiei si traditiei a fost acela de a proteja oamenii de propria aroganta epistemica. De ce? Fiindca datoria presupune un angajament ferm pentru viitor si un grad ridicat de incredere in prognoze. Daca imprumutati o suta de dolari intr-un proiect, sunteti in continuare dator, chiar daca acesta esueaza. Asadar datoria e periculoasa daca sunteti prea increzator in viitor si orb la accidente de tipul “Lebedelor Negre”, lucru spre care cu totii avem inclinatia.

Iar prognoza e daunatoare, de vreme ce oamenii (si mai ales guvernele) imprumuta ca raspuns la o prognoza (sau folosesc o prognoza ca scuza pentru un imprumut). Scandalul Predictiei (adica al predictiilor mincinoase, care par sa existe pentru a satisface nevoile psihologice) este amplificat de Scandalul Datoriilor: imprumuturile pe care le luati va fac vulnerabil la erorile de predictie.

 

Doi infirmi supraponderali care se cara reciproc in spinare

 

Taleb considera, de asemenea, ca Mama Natura nu iubeste nimic din ceea ce este prea mare, pentru ca e fragil. Conceptul “economiei de scara” - conform caruia companiile economisesc bani atunci cand devin mari, prin urmare sunt mai eficiente - se afla in spatele extinderilor si fuziunilor. Companiile par sa fie mai “eficiente”, dar sunt si mai vulnerabile la accidentele externe – apreciaza Taleb – acele “Lebede Negre”.

El continua spunand ca atunci cand companile sunt mari trebuie sa se optimizeze pentru a da satisfactie analistilor. Acestia (oameni de tip MBA) vor face presiuni asupra companiilor pentru a vinde suplusul de rinichi si a taia rezervele, in scopul de a “imbunatati bilantul”, contribuind in cele din urma la falimentul afacerilor.

Problema guvernelor este aceea ca au tendinta sa sprijine aceste organisme fragile “pentru ca sunt angajatori mari” si au agenti de lobby - tipul de contributii false (dar sustinute publicitar in mod vizibil) atat de criticate de Bastiat. Companiile mari obtin ajutor guvernamental si devin tot mai fragile, ajungand intr-un fel sa conduca guvernul. Pe de alta parte, frizeriile si afacerile mici esueaza fara sa-i pese cuiva; ele trebuie sa fie eficiente si sa asculte de legile naturii.

Si inca un argument adus de Taleb in sprijinul ideii ca Mama Natura nu iubeste prea mult interconexiunile si globalizarea este densitatea speciilor. Insulele mici au mai multe specii pe metru patrat decat cele mari si decat continentele.

 

“Mare” inseamna “urat”. Si atat.

 

Completandu-l pe Taleb, se poate spune ca Mama Natura e redundanta pentru ca pune pret pe proprietate. Iar orice eliminare a redundantei reprezinta un atentat la proprietate. Cum sunt legile date de state, care ii forteaza pe cei mici sa adopte modelul celor mari si sa renunte la ochiul, plamanul sau rinichiul in plus. Problema este insa ca cei mici functioneaza in conditii de piata, deci au nevoie de asigurare pentru a-si putea desfasura activitatea. Nu precum cei mari care incearca sa-si compenseze fragilitatea cu presiune politica, lobby si socializarea pierderilor prin deprecierea valorilor detinute de cei mici, in speta banii.

Cei mari incearca sa-i omoare pe cei mici pentru ca nu stau bine in costuri, dar ei se confrunta cu riscuri mult mai mari din cauza masurilor de asigurare la care au renuntat si astfel sunt supusi accidentelor, care se pot dovedi mortale. Si pentru a nu se observa acest pericol deformeaza permanent realitatea si anticipatiile.

Desi e limpede ca nu pot alerga, fiindca stau intr-un picior, celalalt fiind doar o proteza de lemn ascunsa sub costumul Armani.

Concluzia e simpla. Eliminarea legilor naturii sub pretextul renuntarii la ceea ce nu e absolut necesar, redundanta, va genera organisme incapabile sa se adapteze la mediu, dar in masura sa-i mistifice caracteristicile reale. In asa fel incat sa para ca “Big is beautiful”, cand, de fapt, asa cum remarca Taleb, mare inseamna urat - si fragil. Organismele mari manipuleaza perceptiile asupra mediului in speranta ca fragilitatea lor nu va capata notorietate.

Invers spus, ca sa nu ai un imperiu de carton, ci o proprietate robusta, e nevoie de redundanta, de asigurare. A admite sa ai redundanta e tot una cu a permite individului sa-si faca viata asa cum vrea el. Altfel se poate vorbi de politizarea economiei, de suprataxarea celor mici, pentru a-i sustine pe cei mari si fragili. Cu alte cuvinte, daca un individ are piscina si iaht nu trebuie impozitat doar pentru ca le detine. Daca il fortezi sa renunte la proprietate si sa gandeasca la fel ca tine, a devenit fragil.

 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review