La mai toate conferintele la care se aduc in discutie principalele repere macroeconomice e imposibil sa nu se pomeneasca si de controlul cererii agregate. Asistenta s-a obisnuit atat de mult cu acest termen incat nu se intreaba ce face in timpul acesta oferta agregata.

E greu de zis ce se intampla cu aceasta din urma, fiindca nu apare deloc in declaratiile oficialilor, dar cert este ca atunci cand se vorbeste de cererea agregata  se face acest lucru ca sa se adauge ca ea e gestionata cu instrumente monetar-fiscale.

Politica fiscala are posibilitatea sa controleze consumul, adica sa-l micsoreze, cu ajutorul impozitelor explicite, iar politica monetara a celor implicite (inflatia).

Mai departe toata lumea e fericita ca a fost ajustat consumul la nivelul ofertei si toti isi construiesc discursul pe baza cererii agregate. Chiar daca guvernul ar trebui sa gandeasca in termeni de stimulare a ofertei si a productivitatii, nu a reprimarii cererii.

Care ar fi avantajul daca politicile structurale si oferta s-ar gasi in centrul preocuparilor, si nu cererea? Politicile monetar-fiscale ar deveni subsecvente, nu determinante. Orizontul de administrare al economiei s-ar alungi, din scurt si mediu, ar deveni lung.

Si probabil ca acest lucru si-l doresc si bancile centrale, din moment ce critica moneda virtuala bitcoin. Principala problema a acestor “bani”, care mijlocesc schimbul, este ca nu sunt legati de o oferta consistenta si omogena de bunuri si servicii. Deci iata cum bancile centrale isi atintesc privirile spre oferta, nu spre cerere. Pentru ca sunt constiente ca oferta creeaza cererea, si nu invers. Sau cum a postulat Jean Baptiste Say: piata va elimina orice exces de oferta. Spre deosebire de John Maynard Keynes, care a sustinut ca este nevoie de interventia statului pentru a regla cererea agregata.

Iar daca am readus in atentie bitcoin si pozitia bancilor centrale, poate ca e bine sa reamintim si punctele de vedere ale presedintilor acestora din urma.

Prezent de curand la Bucuresti, la o conferinta, alaturi de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, polonezul Leszek Balcerowicz a precizat: Nici introducerea euro, nici fondurile europene, nici FMI si nici chiar stimuli fiscali – reducerea TVA – nu au atat de multa importanta in economia romaneasca precum crearea unui mediu favorabil pentru antreprenori.

Cu alte cuvinte, fiscalitatea trebuie dimensionata in asa fel incat sa genereze potential investional in contextul in care in ultimii ani tocmai asta a reprimat.

Iar in conditiile in care bunurile cu viteza mare de rotatie a stocurilor – de la hartie igienica si sapun, pana la carne, lapte, oua – ar beneficia de deduceri fiscale, s-ar putea crea premisele de a genera supraoferta interna de bunuri de larg consum, care sa concureze brandurile straine. Pentru ca nu e posibil sa fie mai ieftin untul din Slovacia sau iaurtul din Olanda.

E chiar atat de complicat sa muncim pamantul si sa crestem porci, vaci si gaini?

Se pare ca da. In anii in care se fac putine rosii, se scumpesc. Dar si in cei in care se fac multe, cad sub limita rentabilitatii, si se arunca. Problema noastra este, deci, ca atunci cand avem supraoferta nu stim ce sa facem cu ea. Cand pepenii sunt atat de multi incat pretul lor scade la 10 bani/kg ei se dau direct de pe camp, deoarece costa mai mult motorina ca sa fie dusi la piata. In schimb, cand n-avem suficiente legume, problema se rezolva simplu. Cumparam de altii, si cand costa prea mult mancam mai putin.

Din cate se observa, romanii sunt obisnuiti mai mult sa n-aiba decat sa aiba, si importurile constituie supapa de reglaj a pietei, nu comertul intern. Iar asta e una dintre consecintele gestionarii tarii cu ajutorul politicii monetare, fiindca lipsa de volatilitate a monedei da stabilitate importurilor. Cu alte cuvinte, pe seama unei stabilitati intretinute de deficite si a unei datorii externe inca reduse, functionam dupa principiul: Nici n-avem, dar nici n-avem nevoie. Pana cand vine o “belea” din asta ca se fac legumele si suntem foarte incurcati cand ne merge bine. De ce? Pentru ca nu ne-am batut niciodata capul sa functionam normal.

Ca sa mai explic o data, ministrii habar n-au sa administreze economia si lasa politica monetara si controlul cerererii agregate sa “joace” in rolul principal. Se poate intampla insa ca supraproductia de marfuri sa nu se coreleaza cu oferta de bani. Altfel spus, atunci cand bancii centrale i se pare ca euro e ieftin il cumpara, dar pe piata agroalimentara nu exista astfel de mecanisme. Ar fi insemnat sa se exporte surplusul de rosii sau sa se transforme in bulion, daca nu distrugeam fabricile de conserve si ridicam pe locul lor blocuri. Ori sa se trimita pepenii in tarile nordice, cu CFR Marfa.

Surprinzator, romanii gasesc rosii din Insulele Canare la hipermarket, ca element de reglaj, care se cultiva pe pamant din Spania pus peste tuful vulcanic, sunt udate cu apa de mare desalinizata, si-s ferite de vant cu folii. Dupa acest chin insa tot se obtine un produs de export. Noi degeaba avem sol, apa si clima, ca in loc sa adaugam la darurile naturii, le-am mai si distrus.

Concluzia e simpla. Politicile monetare si fiscale, care gestioneaza cererea agregata, sunt instrumente ce administreze saracia. Si romanii nu de asta au  nevoie, ci de supraoferta de bunuri si de piete. Adica, nu sa-si reduca cheltuielile pana la nivelul la care isi permit, ci, pe seama mediului economic si a investitiilor, sa-si maresca productivitatea, ca sa-si poata majora veniturile.  

• "Sa se intervina, primesc, dar doar in partile esentiale, unde imi...

  < Prev
• Limitarea administrativa a cash-ului - un esec: Numerarul atinge un nou...

  Next >