Surprinzător, dar nimeni nu mai previzionează un curs de schimb euro/dolar de 1 la 1. Când s-a scris pe acest blog că acest fapt e imposibil să se producă şi că respectivul raport nu se va reduce sub 1,045, previziunea a fost privită ca o “ciudăţenie”.
Între timp însă nu doar că rata de schimb nu a “alunecat” spre acea zonă, ci trendul de apreciere al euro s-a şi consolidat. Mai ales după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a dat de înţeles că BCE nu duce dobânda-cheie în zona negativă, sugerând politicienilor că mai departe e treaba lor, a politicilor structurale şi fiscale.
Înainte de discursul lui Draghi, din prima parte a lunii martie, euro se depreciase de la 1,10 la 1,0823 dolari, după a crescut la 1,12, iar în momentul de faţă s-a stabilizat peste acel nivel, a urcat la 1,13, şi pare că va ajunge la 1,17 dolari/euro în aprilie.
Acest fapt e corelat cu o altă previziune, făcută tot pe acest blog, potrivit căreia investitorii, dezamăgiţi de economia chineză, ce nu performează conform aşteptărilor, îşi vor plasa banii pe bursele din Europa.
Este limpede de ce părăsesc Asia capitalurile, dar de ce aleg ele Europa şi nu America?
Din câte se observă, în ultima vreme Fed şi-a utilizat pârghiile, dar nu pentru a lua decizii ce au legătură cu politica monetară, doar instrumentele sunt monetare. Americanii au crescut dobânda de referinţă fără să-şi găsească justificare în structura de costuri din propria economie, ci doar pentru a atenua devalorizarea monedei în vederea achiziționării, din afară, de materii prime ieftine, pentru a ieşi din criză pe seama reglajelor din nivelul de trai al altora.
Așadar, în condițiile în care Statele Unite au făcut relaxare cantitativă (quantitative easing – QE) și o astfel de măsură ar fi trebuit să ducă la slăbirea accentuată a dolarului, se ieftinesc materiile prime pe care SUA le achiziționează cu banii în plus “fabricați”. De parcă e mai important să poți emite bani, decât să extragi petrol și gaze naturale…
Şi pentru că tot am discutat de QE, merită să amintim modul cum s-a făcut la americani. Fed a luat aur în leasing, l-a introdus în rezervă şi în contrapartidă a emis dolari, pe care i-a folosit pentru cumpărarea de obligaţiuni. Adică, şi-a inflatat bilanţul. Spre deosebire de BCE, ce a utilizat doar masa monetară deja existentă, însă inactivă, respectiv rezervele minime obligatorii (RMO).
Dar iată şi explicaţia pentru care e preferată Europa în vederea reorientării plasamentelor. E aleasă zona în care banii nu-şi pierd valoarea, unde nu e inflatată masa monetară, aici au încredere să vină deţinătorii de capitalurile şi investesc în interiorul intervalului de QE.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest