NATO trebuie să gândească repede: Mai poate fi armata turcă garantul a ceva dacă e aservită politic?

Baza aeriană de la Incirlik, de unde pleacă avioanele americane să bombardeze ţinte ISIS şi unde SUA au transferat armament nuclear, a fost înconjurată duminică de forţele de ordine turce sub pretextul că s-ar putea iniţia de acolo o nouă lovitură de stat. Ceea ce este, de fapt, o nouă provocare a preşedintelui turc Recep Erdogan, care ar trebui să ne facă să reanalizăm situaţia din ţara euro-asiatică.

Erdogan e susţinut cam de jumătate din populaţie, cealaltă jumătate fiind fragmentată între modernişti, kurzi şi alţii. Astfel fiind structurate lucrurile, problema care se pune serios este că Turcia n-a fost niciodată membră NATO, fiindcă e o ţară democrată, ci pentru că armata e garantul organizării moderne a statului.

Da, numai că în situaţia actuală, în care şeful statului sugerează că el va fi de acum înainte garantul modernităţii Turciei, se observă că asistăm la o schimbare de paradigmă ce contravine cu filosofia pe baza căreia a fost acceptată Turcia în NATO. În asemenea condiţii, alianţa nord-atlantică ar trebui să decidă dacă e de acord să se păstreze regulile ca atunci când partenerii euro-asiatici au fost acceptaţi în alianţă ori ca acestea să se schimbe în timpul jocului.

Aşadar, atunci când armata ajunge să fie aservită unui conducător politic mai poate fie ea garantul a ceva? Şi aici se poate pune întrebarea cât îi costă pe aliaţi că nu e capabilă conducerea NATO să aibă o reacţie rapidă prin care să nu contribuie la întărirea poziţiei lui Erdogan şi că acceptă, implicit, schimbarea regulilor jocului în timpul jocului?

Şi încă o chestiune ce merită discutată: Ce urmări are o consolidare a filosofiei şi modului de a conduce a preşedintelui Erdogan pentru turci înşişi? Aceea că după o dezvoltarea economică spectaculoasă factori ce ţin de politic vin să o submineze?

Mai important, acest lucru se produce într-o conjunctură în care Europa se confruntă cu migraţia musulmană, cu Brexitul şi cu o reîncercare de poziţionare a Turciei în relaţia cu Rusia, ce fragilizează NATO.    

 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review