Uniunea Europeană vrea să-și facă armată, deși țările din componența sa sunt membre NATO. Înseamnă că vorbim de o disoluție la nivelul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord? Care vine atât pe fondul Brexitului, cât și a politicii Statelor Unite din timpul mandatelor președintelui Obama?

Sunt greu de dat verdicte, cert este numai că oficialii ruși îi contrazic pe cei americani că ar putea să-și apere aliații cu scutul antirachetă. Iar apoi, brusc, europenii vorbesc de necesitatea de a avea armată. Ceea ce vădește exact lipsa de încredere în asigurările primite.

În situația în care Rusia tot insistă că NATO nu poate să reacționeze la modul la care încearcă să-i liniștească pe europeni se poate spune că există o problemă. Dar întrebarea este dacă poate armata UE să funcționeze mai bine decât pactul nord-atlantic? Nu trebuie conștientizat că, în ciuda diferendului legat de Brexit, doar NATO poate apăra Europa?

Dacă Federația Rusă are dreptate cu ceea ce zice în privința dotării de care dispune, Uniunea nu are o soluție viabilă în renunțarea la NATO și formarea propriei armate. Sau poate că exact acest lucru îl urmărește Rusia, să producă o ruptură, care ar face UE foarte vulnerabilă!

Dar dacă nu se renunță nici la NATO, însă nici la ideea de a avea armată, poate că această din urmă opțiune e menită să abată atenția de la suprafiscalizarea spațiului comunitar, într-un moment în care preşedintele ales al SUA anunţă relaxarea taxelor şi micşorarea cheltuielilor.

Altfel spus, în UE se adânceşte corupția şi se încearcă prin intermediul QE să nu se observe că politicul dictează economicului, când în Lumea Nouă se încearcă schimbarea paradigmei.

Ca să rezum, Uniunea Europeană trebuie să fie atentă la ceea ce își dorește. Nemulțumirile legate de NATO sunt întemeiate, dar e posibil să iasă mai prost în varianta cu armată proprie.

Subsecvent ideilor de mai sus ne gândim dacă nu e mai important - din punctul de vedere al NATO și UE - să se mențină actualele avanposturi, decât să se câștige unele noi. Cu precizarea că în contextul actual, în care se forțează înaintarea spre poziții mai estice, România poate fi arătată prima ca exemplu. Oare nu exact acest lucru l-a dorit să-l facă agentul provocator ce a acționat de curând? 

În circumstanțele în care la apariţia acestui text ştim deja rezultatele alegerilor prezidenţiale din Moldova şi Bulgaria ne întrebăm dacă nu trebuie luat în calcul - pentru a stabili o strategie funcţională a actualului spaţiu european - faptul că panrusismul câştigă teren. Oare UE îşi doreşte în ceea ce priveşte nivelul de trai o apropiere de cel din Rusia, din Statele Unite sau are propriul său model pe care îl urmăreşte? Aici poate că ar trebui menţionată opinia lui Otmar Issing - fostul economist şef al Băncii Centrale Europene - care a menţionat că a fost o greşeală conceperea UE fără un mecanism de ieşire din Uniune.  

• Credibilitatea UE şi a zonei euro rezidă din adoptarea comună a unor...

  < Prev
• America se opune politizării: Cine doreşte să o perpetueze?

  Next >