CCR a amânat verdictul privind excepția de neconstituționalitate la legea conversiei ridicată de Guvern pentru ianuarie 2017. Fără să ia in considerare că atunci Constituția va fi aceeași.
Este evident că CCR a tergiversat să decidă până după alegeri și după instalarea noii administrații prezidențiale în Statele Unite.
Problema este însă că dacă și după aceste evenimente hotărârea CCR va fi la fel de amatoricească precum cea de la legea dării în plată.
Atunci vă amintesc faptul că a fost adus în discuție principiul impreviziunii, de parcă actul normativ a avut legătură cu un cutremur, o mare inundație sau căderea unui asteroid.
Evocarea acestui principiu, în condițiile în care singurul cataclism e clasa politică, ridică mari probleme la nivelul “fatalității” cu care se confruntă aceasta.
Se pare că enunțul iarna nu-i ca vara a caracterizat fidel evoluția acestei clase. Respectiva clasă nu pune preț pe libertate și pe modul în care înțelege să conducă națiunea.
George Bernard Shaw spunea că libertatea impune responsabilitate, și din acest motiv oamenii se tem de ea. Acest enunț sintetizează extrem de clar modul în care funcționează clasa politică din România și, subsecvent, instituțiile statului.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest