Majorarea salariilor bugetarilor va genera şomaj

 În discuțiile legate de majorarea, în trepte, a salariilor bugetarilor, creștere, evident, necorelată cu productivitatea, s-a vorbit de pericolul spiralei prețuri – salarii ori de presiunea pusă pe buget.

Nu s-a pomenit însă nimic de șomaj, ce va apărea inevitabil când se va observa că nivelul câștigurilor îl depășește pe cel al productivității. Asta în condițiile în care măririle nu vor fi cuplate cu măsuri care să eficientizeze resursa umană și să o stimuleze calitativ.

Și ceea ce se anunță  e posibil să declanșeze un val de cereri de angajare din sectorul privat. Unul ce va achita din impozite creșterile salariale din zona indirect productivă de la stat și va fi constrâns să-și plătească superior salariații pentru a-i putea ține și astfel se va derentabiliza.

Sigur că o mărire a anvelopei salariale poate fi sustenabilă, dar prin intermediul unui aport de capital, ce nu prea poate proveni decât din surse externe, investiții străine sau fonduri europene.

Să ne întoarcem însă la început, la șomaj, pentru că, pe termen mai  lung, necorelarea salariilor cu productivitatea îi va determina pe manageri să disponibilizeze.

E drept, schemele-s umflate, dar de ce nu se restructurează înainte să crească lefurile? Ia gândiți-vă ce tragedie ar fi să  fie dați afară taman lucrători din sectoarele cu deficit de personal calificat?! Nu în ultimul rând măsurile generează așteptări pe termen lung în ceea ce privește procesul educațional!

Iar marele neajuns  e că spațiul mediatic nu sesizează problematica. Aici vedem doar o confruntare politică ce nu are legătură cu un mod responsabil de a gestiona economia.

Presa ar trebui să marșeze spre necesitatea elaborării unor planuri de dezvoltare multianuale, care să depășească ciclul electoral și să fie respectate de toate forțele politice. Fiindcă, în prezent, suntem tot în faza: După noi potopul!  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review