Riscurile macro din economie vin de la creierele micro din politică

Decizia de a majora preţul gazelor pentru consumul casnic e greu să fie numită liberalizare din moment ce provoacă o depărtare şi mai mare de preţul de echilibru al pieţei mondiale. Mai ales în condiţiile în care acesta prezintă premise de a scădea în continuare pe fondul reducerii cererii.

Ca să se înţeleagă foarte clar, liberalismul e o filosofie ce susţine apropierea de pieţe şi realizarea de creştere economică prin intermediul stimulării şi nu a inhibării lor.

Iar faptul că distribuitorii locali de gaze au fost atraşi prin pact politic, la fel cum sunt controlaţi producătorii, face ca preţul să fie permanent în creştere. De ce? Fiindcă trebuie să ascundă incapacitatea de a conduce a clasei politice.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la asigurări, unde, statuarea pe baze greşite a preţului - din punct de vedere al evaluării riscului - generează majorarea lui.Vedem aşadar tot o tendinţă neliberală, deoarece se produce o socializare a pierderilor prin efectul legii.

Şi ca să mai venim cu o dovadă de discreţionarism, haideţi să ne uităm la tehnicienii dentari, a căror prestaţie se urmăreşte a fi restricţionată de acordul medicilor de specialitate, chiar în privinţa celor mai simple lucrări pe care le pot realiza!

În acest fel, această meserie liberală nu e niciodată în relaţie directă cu clientul, şi pentru că produsul  mai trece printr-o mână preţul se măreşte. În situaţia în care legislaţia din alte state europene nu-i interzice tehnicianului să se adreseze direct consumatorului dacă nu-i neapărată nevoie de medic.

Am adus în discuţie până acum exemple care vădesc o anumită incertitudine în privinţa abordării liberale, care este anihilată prin modul în care-i elaborată legislaţia. Dar există un program nou - Start-up Nation - de sprijinire a iniţiativei private. Acesta se străduieşte - după momentul de debut, venit pe suport social - să creeze o clasă de mijloc şi competitivitate.

Din păcate însă, puţinul liberalism dintr-o Uniune Europeană socială vine într-un moment în care Marea Britanie şi-a anunţat ieşirea din UE, ceea ce va duce, implicit, la alocarea unei cantităţi mai reduse de resurse pentru fondurile europene. În circumstanţele în care guvernul anterior a avut o contribuţie slabă în ceea ce priveşte continuitatea finanţărilor comunitare.

Având în vedere acest lucru, Românie are nevoie să minimizeze riscurile macroeconomice şi să meargă pe mâna unui excedent bugetar, dar şi a unor dobânzi care să remunereze aproape de realitate economisirea. Şi asta o spun fără a uita de creşterile salariale, care, în gradualitatea lor, trebuie gândite luând în calcul aceste evenimente.

Sunt multe elemente ce arată în societatea românească o încercare reală de restructurare. Asocierea tentativei de reformă cu restabilirea adevărului e esențială.Verificarea corectitudinii alegerilor din 2009 poate arăta, în măsura în care suspiciunile s-ar materializa, că actele parafate sunt nule. Iar documentele ar putea fi contestate nu doar  în interior, ci și de către partenerii externi. Cu precizarea că ascunderea rezultatului real al anchetei ar fi o abdicare de la preceptele liberale.

Şi un minicutremur poate declanșa și arhiva SIPA, din moment ce nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea să o ia în custodie. Însă descoperirea adevărului e foarte importantă pentru drumul înainte al societății și restabilirea încrederii.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review