Taxele clawback nu-s o noutate. Asociate cu măsuri de tip mercurial au acţionat asupra ofertei, au indus penurie pe piaţa medicamentelor. Şi cu menţiunea că, la noi, cererea, ca volum, nu are niciun determinat asupra ofertei şi vânzătorii încearcă să câştige din preţ, merită remarcat că pe piaţa ţigaretelor accizele minime acţionează asemănător, au „sărăcit-o” de celebrele Carpaţi fără filtru.

Ajungem la ultimele taxe clawback, ocazie cu care trebuie să pomenim de efectul Balassa-Samuelson, deoarece ele vizează doar bunuri non-tradable. Câştigurile la produsele şi serviciile intrate sub incidenţa taxelor nu sunt legate de sporuri de productivitate, ci de poziţia actorilor vizaţi.

Din păcate însă, taxele clawback se aplică doar “dujmanilor”. Adică, nu-s băgate în aceeaşi oală salariile din zona non-tradable a administraţiilor publice locale, care, fiindcă nu s-au mărit în funcţie de sporurile de productivitate, ci pentru a da satisfacţie oamenilor de încredere ai baronilor, au amplificat deficitul structural. Iar exerciţiul este sinucigaş, toţi salariaţii vor dori să se angajeze la stat, în contextul în care „substanţa” pentru remuneraţiile din zona neproductivă e realizată în sectorul privat şi virată sub formă de impozite şi contribuţii.

Aşadar, în măsura în care sunt orientate spre bunuri non-tradable, taxele clawback doresc o restructurare a sectoarelor ce extrag rente din nivelul de trai, numai că potrivit principiul pentru unii mumă pentru alţii ciumă, ele nu se ating de „ai noştri”, oamenii baronilor locali, foarte importanţi la alegeri. Asta cu precizarea că operatorii de telecomunicaţii furnizează produse din zona non-tradable, dar se corelează cu oferta internaţională şi au realizat investiţii semnificative ca să le producă, deci n-ar trebui „amestecaţi” cu ceilalţi.

Antidotul pentru taxele clawback e reprezentat de legarea business-ului de zonele ce genează productivitate. De altfel, pe creşterea acesteia e necesar să se concentreze societatea, nu a PIB-ului.