Viceconţii lui Ştefan Gheorghiu

 

În feudalism seniorii, fie că era vorba de duci, conţi, baroni sau marchizi - ultimii fiind cei care administrau mărcile şi supravegheau graniţa regatului - percepeau de la supuşi diverse dări/biruri/dăjdii pentru a-i apăra, cu sau fără voia lor. Un fel de taxe de protecţie.

De asemenea, monarhul, cel care conducea Curtea compusă din nobili, ce lăsau demnităţile moştenire urmaşilor, percepea alte impozite, pentru a întreţine statul absolutist. Erau, deci, taxele locale, impuse de baroni şi ceilalţi deţinători de fiefuri şi centrale, regale.

A venit însă revoluţia industrială, seniorii au fost puşi în imposibilitatea să mai exercite coerciţia fiscală, iar suveranul a căpătat un rol mai mult decorativ, a devenit rege constituţional sau conducător cu puteri reduse în state parlamentare ce n-au neapărat şi lege fundamentală. Pe seama micşorării paletei de taxe, a libertăţii economice obţinute, a apărut liberalismul clasic, ce a permis dezvoltarea omenirii, şi asta nu doar la nivel de mari invenţii şi descoperiri, ci şi la cel al mentalităţii. În acelaşi timp, neoprotestanţii au găsit libertate religioasă în Statele Unite şi pe fondul ei America a ajuns să fie o putere mondială. Un rol important în acest proces l-a jucat, bineînţeles, democratizarea educaţiei, într-un moment în care Asia mai era dominată de caste. În definitiv tot de libertate vorbim şi la nivel educaţional!

În prezent găsim, din păcate, atât puzderia de taxe din trecut, cât şi substituirea educaţiei cu propaganda. Dar mai important e răspunsul la întrebarea cine sunt noii seniori? În Franța, ca să dăm un exemplu la întâmplare, cei care au absolvit Școala Națională de Administrație. Dar şi noi avem una de studii politice şi administrative, care pregăteşte nobili conducători pe seama impozitelor feudale încasate şi care, coroborată cu declinul educaţional de la nivelul „prostimii”, nu mai dezvoltă mentalitatea. Am revenit la caste, exact cele care au făcut continentul galben să nu ţină pasul cu o Europă ce încuraja meritocraţia legată de productivitate/competitivitate..

Măcar dacă acest feudalism adaptat ar avea în fruntea un rege, care să bată obrazul noii nobilimi fără blazon când sare calul. Pentru că trebuie s-o spunem clar, baronii actuali nu au ştaiful ducilor şi conţilor de pe vremuri. Chiar şi casta din zilele noastre e mai puţin educată faţă de cea din trecut. Asta şi poate pentru că, în trecutul relativ apropiat, instituţia care şcoleşte nobili purta numele lui Ştefan Gheorghiu. Propun acordarea titlului nobiliar cu origine sănătoasă de viceconte!


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review