Impozitarea progresivă penalizează munca și educația

Renunțarea la cota unică și taxarea averilor e repusă pe tapet și în România acaparată de FSN, dar semnalul a fost transmis mai demult, de la organismele financiare internaționale. Cea care, prin comparație, dă impresia că actuala șefă a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, avea discurs liberal clasic când se afla la Washington, afirmă că înăsprirea impozitării bogaților nu ar afecta câtuși de puțin creșterea economică, dimpotrivă, în acest fel s-ar crea resurse pentru investiții publice mai mari, de natură să majoreze PIB. Deși până nu demult era acceptată ideea că o țară săracă, cu un stat social hipertrofiat, care limitează economiile individuale și percepe impozite mari, diminuând motivația muncii și inițiativei, nu va atinge niciodată un ritm alert de dezvoltare. Acum, impozitarea progresivă constituie o componentă esențială a unei politici fiscale eficiente. Chit că astfel e penalizată hărnicia, cine are un job și își mai ia încă unul e taxat cu un impozit de pe următorul nivel de impunere al grilei. După care, dacă are capacitatea să economisească și finanțează deficitele societății, mai e o dată „pedepsit”, cu dobânzi real negative. În așa fel încât dobânzile nu se mai constituie într-un obstacol în calea risipei de resurse, ci o încurajează.

Laureatul premiului Fisher, suedezul Johan Norberg, zicea despre cota unică - flat tax - că e crucială pentru a stimula munca, inovația și asumarea de riscuri investiționale. Totodată, e o chestiune de dreptate: dacă faci bani, sunt banii tăi, nu ai statului. Și aducea în sprijnul său spusele lui John Stuart Mill: a-i taxa mai mult pe cei care muncesc și se educă mai mult înseamnă a penaliza munca și educația. Nu în ultimul rând caricaturistul român Octav Mardale are o părere pertinentă despre această problemă exprimată plastic: „Hai sictir cu taxa voastră de solidaritatea, da’ ce-am furat împreună?”

În ceea ce privește impozitarea averii, aceasta reprezintă o nouă impunere asupra unui venit deja taxat. Cei care n-au venituri suficiente să achiziționeze proprietăți nu-s supraimpozitați, ci doar aceia care au capacitatea să investească. Și, ca nu să o facă, vine statul român și le ia banii. Iată un exemplu tipic de dat cu stângul în dreptul. Chiar dacă între țări tocmai pentru a nu fi impozitată de două ori aceeași activitate există tratate de evitare a dublei impuneri! Evident că nu doar România taxează proprietatea, ci și alte state europene, dar ele măcar au deductibilități!

Și deși nu se recunoaște taxarea averii există deja în România. Sunt supraimpozitate automobilele cu capacitate cilindrică peste 2.000 cmc. Guvernul Boc a suprataxat temporar „mașinile puternice”, astfel încât posesorul „socialului” ARO 240 a ajuns să plătescă - până în zilele noastre - la fel ca cel al unui Porsche Cayenne și asta pentru că așa cum avertiza Milton Friedman nimic nu e aşa permanent ca un program guvernamental temporar.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review