Regina lasă economia stabilă

Acum când se mai estompează emoțiile din jurul înmormântării Reginei, cred că este bine să ne concentrăm asupra moștenirii lăsate, în speranța că urmașii săi vor fi în măsură să o păstreze nealterată, pentru că nici nu s-au stins bine ecourile evenimentului că a și început să se discute de anacronismul monarhiei și “necesitatea” înlăturării ei.

Așadar, dacă ne aducem bine aminte dușmanii Regatului Unit au “proorocit” imediat după Brexit că va urma o perioadă în care supuşii Reginei se vor confrunta cu lipsa hranei şi a investiţiilor. Numai că acum se vede că, dimpotrivă, continentul ar avea probleme, nu insula. Franța, Italia și Spania apelează la deprecierea euro pentru a da aer economiilor, afectate de reorientarea cererii britanice către produse agroalimentare din America de Sud. Lira sterlină se depreciază și ea pentru a nu se pierde competitivitate, dar o face mult mai puțin, pentru că structura economică solidă permite ca devalorizarea să fie utilizată ca reglaj fin. Statele continentale au nevoie să gestioneze cu ajutorul monedei și deficitele bugetare, Regatul marginal, pentru că n-a mers niciun moment la extreme cu măsurile intervenționiste de sprijin. Iar dacă lira se depreciază ușor acest lucru poate arăta și că revin capitalurile ce înțeleg că nu s-a întâmplat vreun dezastru după ieșirea din Uniune, deoarece premierii numiți de Regină au gestionat adecvat momentul.

Din câte se observă, Brexitul nu s-a lăsat cu durere și lacrimi, chiar dacă granița Uniunii Europene este stabilită în Irlanda, care, tradițional, e o zonă de influență britanică și s-a turnat gaz peste foc în “chestiunea” scoțiană, ceea ce poate fi numit un atentat la integritatea Regatului. A fost suficient ca Regina să vegheze la stabilitatea economiei și a Commonwealth-ului - un spațiu comparabil ca mărime cu UE.

Și cei care i-au cântat prohodul statului condus de Regină continuă să înțeleagă între ei în engleză și să-și redacteze documentele în limba țării care a părăsit UE. Meritul indubitabil al Reginei e acela că Marea Britanie rămâne un loc antifragil, deoarece câștigă de pe urma șocurilor produse în restul lumii. Crizele fac, paradoxal, ca respectivul spațiu să devină mai sigur. Taleb a dezvoltat acest concept de antifragilitate și a arătat spre Elveția. Dar Regatul Unit, unde inamicii se salută pe străzile londoneze, deși vor să-și ia gâturile în țările de origine, constituie un exemplu la fel de bun. Copiii rivalilor politici sunt trimiși invariabil la școli britanice și uneori vor fi fost colegi de bancă înainte să se condamne la moarte.

În British Museum, înființat în 1753, sunt puse la păstrare, în colecții, peste 140 de mumii și sarcofage egiptene, precum cel al faraonului Nubkheperre Intef, statuia lui Ramses, piatra de la Rosetta utilizată de Champollion pentru descifrarea hieroglifelor, friza de la Partenon sau artefactele de la Mausoleul din Halicarnas. Ia gândiți-vă ce s-ar fi putut întâmpla cu taurii înaripați cu barbă din palatul lui Sargon dacă nu ar fi fost în Marea Britanie? Dar cu zeul Ninurta din Nimrud, tăblițele cu scriere cuneiformă ori cu Stindardul Ur-ului?

Iată la ce folosește Regatul Unit. E un loc stabil, unde reperele culturale sunt ferite de barbarie. Sigur că acestea au fost adesea revendicate de popoarele lor, ca parte a istoriei. Însă exact atunci când părea că ar trebui restituite, mai apărea câte un episod conflictual ce arăta că educativ și cultural locuitorii regiunilor nu se ridică la nivelul înaintașilor, care au populat acele spații cu 3.000 - 8.000 de ani înainte de Hristos. Și nu doar colecțiile de artă găsesc siguranță și stabilitate în Regat, ci și rezervele de aur, liderii religioși și politici, oamenii de afaceri, care au investit atât de mult în imobile, încât i-au constrâns pe londonezii autentici să se mute la țară.

Apropo de asta, Mauriciu Blank l-a sfătuit pe I.I.C. Brătianu să ducă Tezaurul României la Londra și nu la Moscova, unde a rămas sechestrat. Dar, la mai bine de opt decenii, învățăm lecțiile istoriei și mergem cu o parte semnificativă a rezervei noastre de aur în locul stabil la care a vegheat Regina.