Vor repune laburiştii keynesianismul pe tapet? Iată ce s-a întâmplat anterior!

Herbert Morrison poate fi considerat artizanul campaniei electorale victorioase a laburiștilor din 1945, atunci când suprinzător Winston Churchill a trebuit să părăsească scaunul de prim-ministru deși câștigase războiul. Morrison a elaborat manifestul Partidului Laburist din 1945: “Let us Face the Future.” Și a cerut în campanie ajutorul caricaturistului de stânga Philip Zec.  

El a fost numit lider al Camerei Comunelor și a acționat ca vicepremier al cabinetului condus de Clement Attlee în intervalul 1945-1951. A contribuit împreună cu guvernul la naționalizarea unor companii importante și chiar a Băncii Angliei la 1 martie 1946, deși s-a opus propunerilor lui Aneurin Bevan pentru un serviciu spitalicesc naționalizat, ca parte a înființării Serviciului Național de Sănătate. În schimb, a atras atenția asupra importanței lucrărilor publice pentru combaterea șomajului.

Proprietarii de acțiuni corporative au primit obligațiuni guvernamentale, iar statul a preluat proprietatea deplină a fiecărei companii afectate, consolidând-o într-un monopol național. Conducerea a rămas aceeași, doar că aceia din componența ei au devenit funcționari publici. Pentru Partidul Laburist naționalizarea a fost o metodă de consolidare a planificării naționale în propriile mâini. Nu a fost concepută pentru a eficientiza vechile industrii sau a le transforma structura organizațională.

Era de așteptat ca Morrison să-i succedă lui Attlee în fruntea laburiştilor, dar acesta din urmă, care nu-l plăcea, și-a amânat demisia până în 1955, iar "deputy"-ul  n-a mai reușit să preia conducerea partidului pentru că a fost considerat prea bătrân.

Important este însă că în 1951 apare la Londra cartea lui John Eaton  “Marx Against Keynes: a Reply to Mr. Morrison’s «socialism»” într-o perioadă de intens avânt și succes teoretic, dar și politic, al keynesianismului. Scopul principal al autorului este să critice și demonteze ideea că intervenționismul de stat în economie promovat de Keynes poate duce la îndeplinirea dezideratelor sociale ale socialismului păstrând totodată elementele-cheie ale capitalismului, adică proprietatea și inițiativa privată.

Eaton vedea în această idee un foarte mare pericol la adresa avântului socialismului, o formă de “îmblânzire” și “dezamorsare” burgheză a acestuia menită să îi facă pe proletari să uite de necesitatea Revoluției. Economistul britanic atacă în principal ideea că intervenționismul de stat în economia privată ar fi în măsură să pună capăt “blestemului” capitalist al succesiunii ciclurilor de creștere și recesiune. Evident, Eaton se raportează la aceste cicluri ca la un dat fundamental de neînlăturat al capitalismului, respingând explicația clasic-liberală și pe cea a școlii austriece de economie potrivit căreia chiar intervenționismul de stat (monetar, fiscal și de reglementare) este cel care inițiază și stimulează ciclurile boom-bust, dând atât investitorilor, cât și consumatorilor, semnale greșite și stimulente artificial-false de acțiune și ducând la alocarea păguboasă a capitalurilor.

Pe de altă parte, Eaton remarcă foarte bine, pe urmele mentorului său Marx, că status-quo-ul politico-economic este caracterizat de crony-capitalism, în care o elită restrânsă susținută politic de stat, inclusiv prin băncile centrale, restrânge libertatea și concurența și se îmbogățește în detrimentul societății în general.

În mod previzibil, autorul nu vede în asta o negație și o pervertire a capitalismului (inexistent fără libertate și concurență, conform poziției liberale clasice), ci chiar esența capitalismului în acel stadiu istoric de dezvoltare: “După câte se pare, una dintre cele mai importante trăsături ale dezvoltării capitalismului monopolist în ultima vreme constă în aceea că o clică restrânsă de magnați financiari are posibilitatea să folosească în așa fel aparatul de stat și bancar încât să reducă valoarea banilor și să ridice nivelul general al prețurilor (de pildă în timpul ambelor războaie mondiale și al «devalorizării» din 1949)”.

N-ai cum să nu te uiți la cum arată astăzi bilanțurile marilor bănci centrale, bursele de toate felurile și indicii prețurilor de consum și să nu îi dai dreptate, chiar dacă îi respingi (pe bună dreptate) remediile.

O altă observație valoroasă a lui Eaton se referă la inconsistența și chiar ipocrizia pozițiilor keynesianiste mainstream, actuale și în ziua de astăzi, cu privire la ecuația libertatea comerțului-protecționism: “Teoria keynesistă susține, așadar, că taxele vamale, mașinațiunile valutare, controlul asupra comerțului și celelalte măsuri similare ale «războiului economic», oricât sunt de puțin recomandabile din punctul de vedere al propășirii mondiale, ar fi totuși pe deplin raționale și nicidecum absurde (cum susțineau economiștii burghezi dinaintea lui Keynes). (…) Vedem încă o dată cum teoria keynesianistă încearcă să dea o explicație rațională practicii monopoliștilor (și anume folosirii puterii de stat pentru a promova interesele monopolurilor prin protecționism comercial, măsuri de control valutar etc) și cum se străduiește, în același timp, să se îndepărteze cât mai puțin cu putință de teoria ortodoxă, înfățișând «comerțul liber» ca pe un ideal universal totdeauna îndepărtat, dar dorit”.

Pe parcursul întregii lucrări, Eaton se străduiește să demonstreze că intervenționismul de stat keynesianist asupra economiei private nu poate ține loc de socialism real, adică de exproprierea și naționalizarea mijloacelor de producție, coroborată cu planificarea centrală. Post factum, având privilegiul unei experiențe istorice de peste 70 de ani față de autor, putem conchide că, fără să vrea, acesta a adus argumente prețioase în favoarea pieței libere. Mai mult, observăm cum intervenționismul falsifică și pervertește capitalismul și, prin problemele pe care le creează, inclusiv prin accentuarea inegalității veniturilor, nu face decât să facă atrăgătoare ideile socialiste.

Recapitulăm, cartea lui Eaton menită să-l combat pe liderul laburist Herbert Morrison, scoasă în plin avânt al  keynesianismului, are drept scop să demonteze ideea că intervenționismul lui Keynes poate duce la îndeplinirea dezideratelor socialismului conservând elementele-cheie ale capitalismului, proprietatea și inițiativa privată.

Deși socialist declarat și convins, Eaton reușește totuși neintenționat, precum de altfel mentorul său Karl Marx, să prezinte destule elemente de diagnostic pertinent asupra tarelor status quo-ului politico-economic, pe care le regăsim, în alt limbaj desigur, și la liberalismul clasic.

De exemplu, în ceea ce privește cheltuielile militare ca stimulus pentru economie, dar și ca pretext pentru ca statul să-și întărească controlul asupra societății păstrând aparența democrației și economiei de piață.

Astfel, în prefața volumului său, economistul britanic arată: “În perioada când a fost scrisă această carte, Statele Unite, iar în urma lor și Anglia, încă nu începuseră să pună în practică actualul program uriaș de înarmări. Cu toate acestea, evenimentele ulterioare nu au făcut decât să demonstreze teza demonstrată în carte, și anume că măsurile keynesianiste aplicate sub conducerea capitalului financiar se pot transforma în cel mai scurt timp în programe militare împovărătoare”.

Eaton face referire la cartea târzie a lui Keynes din 1940, “How to Pay for the War: A Radical Plan for the Chancellor of the Exchequer”, un adevărat “studiu de fezabilitate” a keynesianismului aplicat, în care apar toate elementele acestuia: controlul de stat asupra resurselor private, investițiile publice finanțate prin deficite bugetare și manipularea masei monetare, controlul prețurilor și raționalizarea consumului populației.

În ceea ce priveşte alegerile din 2024, poate că vor fi mai atenţi altă dată conservatorii pe cine primesc în partid!


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review