Ultimele date legate de evoluția PIB fac economiștii și instituțiile internaționale să revizuiască creșterea economiei românești sub 2% în 2024. Stați puțin, dar cam la atât se ridică cheltuielile pentru apărare. S-ar putea presupune că în lipsa acestora PIB-ul nu s-ar mai mări în termeni reali!

Așadar, potrivit noii metodologii de calcul a PIB, achiziția de tehnică de luptă constituie investiție și contribuie la mărirea acestuia, însă, dacă s-ar merge pe vechea viziune conform căreia respectivele cumpărări sunt cheltuieli, s-ar explica de ce scade, în loc să crească lichiditatea Produsului Intern Brut, în ciuda creșterii economice.

Potrivit noilor standarde europene, cheltuielile cu înzestrarea cu tehnică de luptă sunt clasificate drept investiții (formare brută de capital fix) și generează creștere economică. După ce, anterior, acestea erau considerate consum intermediar, ceea ce înseamnă că se scădeau, nu se adunau la PIB.

Nu e prima oară când afirm că nu creşterea economică trebuie să o urmărim, ci redistribuirea veniturilor pe criterii de productivitate. Acest lucru nu prea se întâmplă sau, în fine, să zicem că s-ar încerca cu ajutorul fondurilor europene, dar care nu finanţează lucrările de infrastructură mare la costuri reale, ceea ce erodează potenţialul viitorului.

Premisa de la care se pornește este că România-i o ţară mică în UE și nu se vede că e “întreţinută” clientela politică cu preţuri piperate la drumuri. Asta în loc ca principalul obiectiv urmărit să fie recuperarea investiţiei, în condiţiile în care nu poţi percepe tarife pentru circulaţia pe şoselele rapide la fel ca în Franţa sau Italia!

O spun din nou: importantă nu e creşterea PIB în sine, ci realocarea resurselor pe criterii de performanţă, nu crearea unor „bubble”-uri  în zona imobiliară unde are interes clientela.

Fondurile europene sunt destinate armonizării infrastructurii comunitare, nu unei egalizări a veniturilor clientelei politice.

Degeaba am depășit la PIB Ungaria, Grecia, Portugalia și Cehia și ne pregătim să ajungem din urmă și Austria în circumstanţele în care creşterea economică nu are calitatea necesară. E una nelichidă, făcută cu majorare de preţ de active şi cu salarii rupte de productivitate. Iar aceste aspecte se văd în inflaţie, fie că ne uităm la cea la consumator, la deflatorul PIB sau la deficitul extern, care-i o formă reprimată de inflaţie.

Inflaţia a fost provocată cu unicul scop de a crește colectarea de taxe şi impozite, ceea ce inhibă investiţiile şi economiile la nivelul unor gospodării, pe ansamblu, supraîndatorate. Și în lipsa unui suficient suport investiţional, se iau bani cu împrumut.

Iată cum - cu o formare brută de capital precară - cât de puţin se asociază creşterea PIB cu sporurile de productivitate. Banii deturnaţi de la principalul lor scop, dezvoltarea, ajung cel mult în bonduri. De ce nu investeşte clientela politică resursele care i-au fost atribuite,  pentru ca economia să funcţioneze pe criterii de eficienţă? Nu prea ştie cum s-o facă? Păi, dacă habar n-are de ce e lăsată să se ocupe cu asta? Se vede că singurul scop al politicului este, de fapt, să protejeze pe cineva care nu se pricepe la ceea ce face? Dacă ne poate consola ceva, e că vina n-o poartă doar clasa politică de la noi, ci și cea a unei Uniuni Europene cu a cărei legislaţie ne armonizăm şi care manifestă la fel de multă rezistenţă la reformă. 

Pentru că am pornit însă din zona de apărare și am ajuns la infrastructură aduc aminte că am sugerat în mai multe rânduri ca echipamentele militare să se achiziționeze cu fonduri europene. Nu mi s-a părut o enormitate, fiindcă statele UE sunt în cea mai mare parte membre NATO, apărarea poate fi asimilată infrastructurii şi trebuie realizată solid şi armonizat. Iar în situaţia în care ţările europene învecinate cu conflictele armate sunt sărace și se dezechilibrează macroeconomic ca urmare a cheltuielilor militare, e firesc să acţioneze finanţarea comunitară.

În cele din urmă, România, alături de ceilalţi membri ai Uniunii, va avea posibilitatea de a redirecționa o parte semnificativă din fondurile de coeziune pentru a sprijini industria de apărare și proiectele de securitate, relatează Financial Times.

Alături de cele zise până acum ar mai trebui precizat că mărirea salariilor în zona non-tradable a administrației locale, ruptă de productivitate, trage în sus preţul forţei de muncă slab calificate. Adică, în contextul în care creşterea remuneraţiilor determină scumpirea bunurilor de bază și intrarea într-o spirală prețuri - salarii, asistăm nu doar la inflatarea preţului mărfurilor, ci şi al serviciilor, în circumstanţele în care oricum numărul celor ce le prestează scade, pe seama migraţiei.

Venitul instalatorului se apropie de cel al profesorului, fiindcă interesul nu e concentrat pe educaţie. Ba chiar şi cei ce beneficiază de calificări înalte se „recalifică” în zonele joase, fără a fi toţi istorici.  

Suntem într-o secvenţă similară cu cea din zona euro unde Banca Centrală Europeană a inundat piaţa cu bani (quantitative easing - QE). Asta, pentru că aruncatul cu bani din elicopter şi stimularea consumului se pot realiza şi prin intermediul măririi venitului minim garantat, a salariilor controlate de stat, cu riscul inducerii de deficite, în măsura în care veniturile nu avansează în pas cu productivitatea. Şi spun productivitate, nu competitivitate, fiindcă măririle salariale nu se rezumă la zona tradable, dimpotrivă, non-tradable-ul creează problemele.

Din păcate, o dinamică a PIB legată de avansul salariilor, subsecventă QE, ce trimite lichiditatea în viitor, deoarece e asociată cu scăderi de productivitate, se dovedeşte un fenomen incontrolabil. Nu ştii la ce să te aştepţi când alocarea resurselor e făcută defectuos și astfel se vede cum creșterea economică se transformă în recesiune sau mai rău, în stagflație.

• În ciuda a 8% din PIB deficit bugetar economia nu crește pentru că are...

  < Prev
• Educație financiară: Când bugetul statului e administrat mai prost...

  Next >