Nu întâmplător, în domeniul sănătății, profilaxia e văzută drept... ″leacul minune″. Corpul uman este perisabil și prezintă multiple vulnerabilități. Riscuri de răniri, îmbolnăviri și infecții apar la tot pasul. Pe lângă acestea, simțim tot timpul nevoia de stimulente de tot felul, pentru a face față eforturilor zilnice. De la cafea la băuturi energizante și mâncăruri grele, până la excese de tutun, alcool sau droguri propriu zise. Coroborate cu lipsa de timp și de apetit pentru mișcare și sport, toate astea riscă să ne omoare înainte de vreme sau cel puțin să ne bage în spital.

Tocmai de aceea, prevenția e infinit mai bună decât tratamentele și operațiile. E mai bine să nu strici decât să fii nevoit să repari. Asta pentru că, și dacă ″reparațiile″ sunt încununate de succes, starea post-tratament a corpului e mai precară decât ar fi fost dacă nu s-ar fi ajuns în situația de a fi nevoie de tratament. Ceea ce scade calitatea vieții rămase și îmbătrânește prematur.

O relația sănătoasă și echilibrată cu stimulentele este necesară și în economie. Deseori apar situații în care pare necesară adoptarea și implementarea de măsuri de intervenție și reglementare din partea statului, pentru compensarea sau îndepărtarea unor neajunsuri sau ″eșecuri″ ale pieței. Asta se întâmplă când ceva pare că nu merge sau funcționează defectuos în ″organismul″ economic, raportat însă la un ″optim″ pur teoretic-matematic, pe care piața liberă nu l-a promis niciodată, fiind imperfectă precum viața însăși.

Astfel, ″organe″ și ″sisteme″ din ″corpul economic″ - sectoare economico-sociale sau pur și simplu grupuri de interese - cer diverse stimulente din partea autorităților pentru a-și optimiza rezultatele activității: de la subvenții, ajutoare de stat și credite preferențiale la bariere de intrare pe piețe, interdicții, limitări și așa mai departe. Uneori, sunt puse în practică, pe orizonturi multianuale, adevărate paradigme de intervenție, cu multiple straturi de măsuri și reglementări, care își propun, cel puțin declarativ, să atace ″marile probleme″ ale omenirii, cum ar fi schimbările climatice și nu numai.

Toate intervențiile modifică echilibrele naturale în care economia se așază în fiecare moment, îi schimbă ″metabolismul″ prin stimulare. Ceea ce rezultă este apariția unor dependențe nesănătoase. Pentru că istoria economică ne-a arătat în mod repetat că măsurile de intervenție tind să se permanentizeze.

Nu e ca și cum intervii acum și stimulezi, să zicem, o lună, două, trei sau un an și după aceea abrogi intervenția și totul revine la ″normalul″ anterior momentului în care a survenit problema pe care vrei să o rezolvi. Precum stimulentele pur fizice, și cele politico-economice schimbă fundamental organismul asupra căruia intervin și îl fac mai vulnerabil.

În urma excesului de stimulente, fie boala apare în mod natural, ca acumulare de malinvestiții care în cele din urmă dau faliment, provocând recesiuni și crize financiare, fie este nevoie ca economia să fie supusă unui tratament extrem de dureros de ″dezintoxicare″, prin îndepărtarea stimulentelor, ceea ce înseamnă tot suferință, adică falimente, pierderi de locuri de muncă, realocări de resurse și așa mai departe.

Tentația politică a stimulentelor este omenească și este, totodată, extrem de puternică. E limpede că nu poate fi evitată cu totul. Totuși, e bine să ne amintim că e mai bine să nu strici decât să repari. 

Așadar, ce e rău în a crește bunăstarea, cu ajutoare de la buget? Iată ce: subvențiile măresc deficitul. Urmează, invariabil, creșterea taxelor și contribuțiilor, apoi statul se pomenește că a scăzut colectarea, apelează la credite, iar când dobânzile și scadențele se acumulează, nu mai rămân bani pentru continuarea subvențiilor. Și atunci încep mișcările sociale, grevele, protestele, fiindcă e ușor să dai cuiva un “drept”, dar e greu să i-l iei înapoi. Iar istoria a demonstrat cât de repede se obișnuiesc oamenii cu subvențiile, cât de firesc li se pare, după puțină vreme, să primească ajutorul ca pe ceva care li se cuvine. E foarte simplu să sporești cheltuielile bugetare, vor fi destui cei ce vor bani, numai că atunci când începi să retragi alocațiile oamenii consideră că li se ia un drept câștigat și le sunt deturnate așteptările. Unul își plănuia să-și schimbe mașina, altul să-și construiască o casă, ceea ce, brusc, nu se va mai întâmpla.

• De ce ar fi meritat Goethe premiul Nobel pentru Economie

  Next >