Petrolul ieftin, semnalul crizei

Am mai scris de volatilitate si de faptul ca se resimte la nivelul activelor importante: dolar si euro, petrol, aur, metale comune etc.

Ceea ce arata o lipsa de incredere in achizitia acestora, pe fondul ancorarii cu greutate a unor anticipatii rationale, intr-un context economic din ce in ce mai politizat.

Problema se rezuma la dificultatea identificarii unor tendinte sustenabile pe termen scurt si mediu la nivelul principalilor indicatori macroeconomici, care sa stea la baza elaborarii unor modele econometrice. Iar in situatia in care nu se pot face calcule, se poate vorbi de o fragilitate a sistemelor implicate.

Pentru ca acestea sa redevina robuste e necesara depolitizarea economiilor, care are legatura cu usurarea poverii fiscale. Altfel, masuri politice proaste, ce au afectat economia, se vor vedea mai departe intr-o volatilitate generalizata, care fragilizeaza fiecare reper economic si poate duce, prin efectul de rezonanta, la un cutremur, si la distrugerea sistemului.

Petrolul ramane, fara indoiala, cel mai bun subiect de discutie, deoarece timp de trei decenii a fost activul cu cea mai redusa volatilitate. El a reprezentat o parghie de baza a stabilitatii preturilor si a bugetului statului, avand in vedere rolul jucat de accize.

Da, numai ca in urma cu 6 ani, pretul titeiul a urcat brusc la 146 de dolari pe baril, dupa ce in 1986 - 2001 s-a plasat intre 25 si 30 de dolari. S-a intors la 40 de dolari in 2009, moment in care investitorii au inceput sa faca stocuri pe petroliere stationate in porturi.

Cu alte cuvinte, piata n-a crezut ca petrolul poate ramane la acel nivel, desi micsorarea drastica a consumului justifica scaderea pretului.

A urmat un nou salt - in 2011 - peste 100 de dolari pe baril, fiindca investitorii au socotit ca nu era normal ca bancile centrale sa recurga la relaxare cantitativa (quantitative easing – QE) si pretul titeiului sa ramana jos.

Ba - avand in vedere utilitatea – firesc este ca petrolul sa-si conserve pretul chiar mai mult decat aurul, care, in definitiv, e o garantie.

In prezent, petrolul se vinde sub 60 de dolari pe baril, ceea ce constituie un semn mai clar decat in 2009 ca economiile se vor confrunta cu o recesiune extrem de dura. Si, din nou, cand pretul celui mai important activ al lumii se micsoreaza, se vorbeste de quantitative easing.

Presedintele Bancii Centrale Europene, a spus ca autoritatea emitenta a euro va recurge la QE in 2015. Iar, in aceste conditii, ar fi iarasi natural ca investitorii sa-si puna problema ca titeiul trebuie sa-si pastreze pretul real, pentru ca, de fapt, nu petrolului se scumpeste, ci banii sunt mai multi si mai ieftini. Activul nu face decat sa ramana la fel de valoros.

Sigur, cel mai bine in acest „meci” stau Statele Unite, care au renuntat la QE, si America Latina. Dar nici Marea Britanie si Commonwealth-ul nu-s afectate, deoarece nu-s legate in niciun fel de moneda europeana.

Spre deosebire de Elvetia, care desi are cele mai importante fluxuri financiare in dolari, a preferat ca „peg”-ul - nivelul peste care nu doreste sa se aprecieze francul - sa se raporteze la euro.