Ziua de munca de 8 ore nu este facuta pentru elite

Am scris multe articole despre elite, dar de fiecare data tema mi se pare actuala. Mai ales ca, la noi, in Romania, elitele fie s-au distrus, fie s-au depreciat, iar locul lor a fost luat de conducatori cu origine sanatoasa, “experti” in cosorul lui Moceanu.

Asadar, mi se pare oportuna reluarea problematicii, pentru ca mi-am amintit de marea “pasiune” a romanilor pentru un salariu mic, dar sigur. Cu mentiunea ca nu suntem singurii cu o astfel de mentalitate. Intr-un sondaj realizat intr-o tara din Vest, se punea intrebarea daca intervievatii prefera un salariu de 3.000 de euro lunar, cand vecinul incaseaza 3.500, sau daca nu-i mai bine sa fie platiti cu 2.000 de euro fiecare.

Raspunsul, terifiant, a fost ca-i mai bine sa primeasca 2.000 de caciula. Ceea ce arata ca egalitarismul prinde foarte usor, desi e limpede ca asistam, din ce in ce mai pregnant, la o diferentiere a inteligentelor, si, implicit, a starilor sociale.

Iar mai important este ca traversam un moment in care o astfel de atitudine se poate dovedi sinucigasa. E criza si depasirea ei se poate face cu inteligenta, nu cu egalitarism, pe seama progresului tehnologic.

Sigur ca pentru a-mi fundamenta spusele trebuie sa apelez din nou la Gustave Le Bon, care scria intr-un articol din 1910, publicat in jurnalul L’Opinion, ca in ciuda tuturor teoriilor egalitariste si a inutilelor tentative de a elabora coduri de legi, diferentierea intelectuala nu poate decat sa se accentueze, intrucat ea rezulta din necesitatile naturale pe care legile nu le pot schimba.

Progresele realizate in domeniul tehnicii sunt adevaratele motoare ale civilizatiei. Complicandu-se pe zi ce trece, tehnica cere cunostinte atat de vaste, initiative atat de indraznete, incat doar oamenii inzestrati pot sa se inalte la un asemenea nivel. Or, in vreme ce capacitatile elitei au sporit - subliniaza Le Bon -, cele ale simplilor executanti s-au redus. Astfel au aparut clase sociale distincte, separate de o prapastie din ce in ce mai adanca.

Educatia ne permite rareori sa trecem peste aceasta prapastie, deoarece ea nu ne inzestreaza intelectual decat cu o parte a calitatilor necesare pentru a reusi. Acest lucru este, evident, cat se poate de enervant pentru cugetele pasionate de ideea egalitara, atunci cand vad rolul elitelor crescand atat de mult incat nimeni nu se poate dispensa de ele.

Doar elitelor li se datoreaza progresul stiintific, artistic, industrial care confera putere unei tari si prosperitate miilor de muncitori. Daca astazi un muncitor castiga mai mult si se bucura de facilitati de care nu dispuneau nici cei mai mari seniori de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, acest lucru se datoreaza mai mult elitelor care si-au pus mintea la contributie, decat a lucrat muncitorul in folosul elitelor. Prin chiar acest fapt, rolul elitelor creste fara incetare, dar si munca pe care o presteaza intelectual sporeste.

Ziua de munca de 8 ore nu este facuta pentru elite. Doar prin eforturi coplesitoare elitele moderne, in special cele din industrie, au realizat surprinzatoare descoperiri, au adus progresul.

Elitele ajung adeseori sa traiasca in opulenta si tocmai asta infurie spiritele egalitare, dar, in realitate, ele oscileaza intre bogatie si faliment, fara a putea spera la o stare intermediara. Falimentul si ruina survin atunci cand se comit cele mai mici greseli. Marele industrias nu are voie sa greseasca. In spatele decorurilor fastuoase se ascund de cele mai multe ori cele mai mari griji.

De abia utileaza industriasul o noua uzina cu cele mai bune masini, ca se descopera noi utilaje, apare un concurent neprevazut, fapt care-l obliga sa o ia de la capat. Concurenta a devenit atat de acerba, descoperirile atat de rapide, instabilitatea atat de generala, incat linistea sufleteasca ii e interzisa omului care conduce o afacere.

Gustave Le Bon conchide spunand ca civilizatiile moderne sunt create de catre elite, nu pot trai si evolua decat prin ele. Dar aici intervine o problema, pe care psihologul francez o dezvolta in continuare. In timp ce progresul stiintific a condus elitele cu o mentalitate superioara la carma mecanismului vietii moderne, progresul ideilor politice le-a oferit multimilor cu mentalitate inferioara dreptul de a guverna si de a se deda la cele mai periculoase fantezii, prin intermediul reprezentantilor lor.

Fara indoiala ca, daca multimea si-ar fi ales reprezentantii din randul elitelor fauritoare de civilizatie, problema actuala nu ar fie existat, dar aceasta alegere nu este decat exceptionala, intrucat un antagonism din ce in ce mai evident separa multimea de elite. Niciodata elitele nu au fost mai necesare decat astazi, dar niciodata n-au fost mai greu de suportat. Doar elita intelectuala saraca este ceva mai tolerata. Elita industriala opulenta nu este acceptata, iar legile zise sociale , edictate de reprezentantii multimilor, nu au alt scop decat de a o deposeda pe aceasta elita de bogatiile ei.

Cum sa faci sa traiasca impreuna o elita, fara de care o tara nu ar mai fi nimic, si o masa imensa de muncitori, care aspira sa zdrobeasca aceasta elita cu o furie pe care nici barbarii n-au avut-o cand au cucerit Roma? Istoria a demonstrat ca multumile, extrem de conservatoare, in ciuda instinctelor lor revolutionare, au pus la loc intotdeauna ceea ce au daramat.

Este deci sigur faptul ca cea mai distructiva dintre victoriile populare nu va modifica multa vreme evolutia unei tari. Din nefericire, ceea ce s-a distrus intr-o singura zi cere adeseori secole pentru a fi reparat.

Mai bine sa evitam aceasta stare de fapt. Un remediu ar fi sa limitam guvernarile de tip popular. Elitelor le revine sarcina sa se adapteze guvernarilor populare, sa puna stavila si sa canalizeze fanteziile celor multi, la fel cum inginerul indiguieste si canalizeaza forta unui torent.

Dar adaptarea elitei la guvernarea celor multi nu ar fi foarte dificila daca politicienii, semanatorii de iluzii, nu ar fi sadit in sufletul maselor de muncitori doar ura si greseli, singurele proptele ale antagonismului. Acesta va disparea in ziua in care multimile, constiente de adevaratul lor interes, vor considera ca disparitia sau subtierea elitei va conduce rapid la saracie, apoi la falimentul intregii societati.

A le demonstra acest adevar, de altfel elementar, ar fi un lucru extrem de anevoios. Atelierul fara maistru, visat de sindicalisti, sau cel condus de catre statul colectivist ar fi fost posibil cand tehnica era foarte primitiva. Aceste forme de organizare sunt astazi imposibil de reluat.

O uzina gestionata de muncitori ar fi o corabie fara capitan, condusa doar de mateloti. Ea nu ar putea pluti decat cateva zile. Administrata de catre un delegat al statului colectivist, ea se va mentine o vreme la suprafata, pentru ca acest delegat va avea grija sa nu schimbe nimic, dar in loc sa progreseze, uzina isi va diminua productia, la fel si salariile. Caci nu functionarii vor fi cei care vor avea initiativa sa se expuna riscurile unui faliment, nu ei sunt cei care stiu cum sa prospere.

Nu trebuie sa ne ferim - recomanda Le Bon - sa oferim asemenea banale exemple, intrucat exista milioane de oameni care nu le cunosc. Ele incep sa se raspandeasca in diverse tari, in special in Anglia si in Olanda. De aceea poate socialismul nu a imbracat formele atat de virulente constatate la popoarele latine, unde a degenerat intr-un razboi intre clasele sociale.

Necunoasterea totala a anumit principii elementare pune in evidenta necesitatea unei noi educatii despre democratie. O noua educatie l-ar invata pe muncitor sa sesizeze relatiile care exista intre aceste trei elemente ale activitatii moderne: inteligenta, capitalul si munca.