Economisirea, prietenul uitat al bancilor

Politica de dobanzi a bancilor si cea de comisioane ar trebui sa evite pe toate caile descurajarea economisirilor, e de parere guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

El crede ca bancile trebuie sa se bazeze in viitor pe creditare din resurse interne si, in consecinta, trebuie sa stimuleze economisirea: „Nicio banca nu cred ca trebuie sa traiasca momentul in care creditorul ei, deponentul, spune: <De ce sa tin banii in banca?> sau <Sa plec cu mai putini bani acasa?>".

Si cu aceasta ocazie merita sa ne amintim cata lipsa de viziune au avut cei care au condus Romania.

Premierul Emil Boc, de pilda, s-a apucat sa spuna ca oamenii, in loc „sa dea drumul si la partea de consum”, prefera „sa duca mai multi bani la banca si sa economiseasca, ceea ce este foarte rau si ineficient pentru o economie”.

Iar pe analistii care au batut toba ca BNR trebuia sa fie agresiva in scaderea dobanzilor, revista „Saptamana Financiara” s-a gandit sa-i intrebe la ce nivel al dobanzii de politica monetara considera ca se va relua creditarea. Si ei au raspuns cvasiunanim: Nu credem ca putem vorbi de un anumit nivel al dobanzii-cheie la care se va relua creditarea.

Respectivii analisti apreciaza ca dobanzile in scadere - chiar real-negative! - sunt solutia de relansare a economiei pentru ca asa este acum „modelul” Bancii Centrale Europene (BCE) invatat de la Keynes. Desi e limpede ca politica monetara, singura, fara mediu economic, nu poate face economia sa porneasca. Ceea ce inseamna ca la cat de precar era mediul din cauza majorarii taxelor, guvernul nu mai trebuia sa mareasca accizele anul trecut si sa introduca un impozit pe proprietatea companiilor – taxa pe stalp.

Daca nu credeti ce spun, fostul presedinte al bancii centrale a Poloniei, Leszek Balcerowicz, care a conferentiat de curand la Bucuresti, a luat mereu atitudine impotriva lozincii creditelor ieftine spunand ca „reprezinta o incercare de a pune mana pe banii altora, caci aceia ce platesc pentru creditele ieftine sunt cei ce economisesc”. Iar un alt polonez, Donald Tusk, actualul presedinte al Consiliului European, apreciaza ca „economisirea este calea normala, nu traiul pe credit”.

Si fireste ca disputa cu Keynes, si implicit cu aceia ce discuta de incurajarea mai degraba a consumului, decat a economisirii o transeaza laureatul Nobel pentru economie Friedrich August von Hayek: „Testul pe care il are de trecut cineva pentru a se numi bun economist consta in intelegerea faptului ca cresterea economica sau nivelul angajarii fortei de munca nu sunt determinate de cresterea consumului ci, din contra, de volumul economisirii”.

Nu consumul decide nivelul productiei, ci retinerea de la consum - adica economisirea. Nu consumul determina productia, ci productia determina consumul. Productia se face cu resurse, iar dincolo de stadiul omului primitiv care prinde pesti cu mana productia necesita bunuri de capital, adica presupune existenta economisirii.

Un alt mare economist, Huerta de Soto, ataca teoriile ce incearca sa combata subconsumul, explicand mai clar spusele lui Hayek prin ceea ce numeste el paradoxul economisirii:"Nu cererea din partea consumatorilor asigura generarea de venituri, ci investirea veniturilor care depasesc cheltuielile consumatorilor".

Recapitulam. Cand mediul de business e puternic alterat de povara fiscala, o banca, precum BCE, are „datoria” – potrivit politicienilor si analistilor partizani ai „retetei” lui Keynes – ca pe seama infuzarii pietelor cu lichiditate, sa permita reluarea creditarii si implicit a cresterii economice.

Din pacate insa, o banca centrala poate constitui cel mult premisele, principala influenta o au tot politicile guvernului.

Iar acestea din urma, in loc sa lase piata sa-si stabileasca reperele, incearca sa vina cu taxe pe proprietate ca sa ia economisirea de la cei ce o detin de drept si sa o deturneze de la circuitul firesc pe care i-l da piata.

Cu alte cuvinte, economia Romaniei e subcapitalizata, motiv pentru care a importat economisiri si creditul in valuta a ajuns sa fie mai mare decat cel in lei.

De asemenea, pentru ca piata de capital autohtona nu avea suficiente resurse sa-i ofere, statul roman a emis obligatiuni pe piata internationala de capital.

Dar in ciuda evidentei lipse de capital, gurvernul continua sa reprime constituirea sa, impozitand dobanzile si cresterea de pret a activelor pe bursa.

Daca statul roman taxeaza capitalul e ca si cum si-ar dori sa nu se formeze si sa nu se acorde credite. O astfel de fiscalitate interzice, practic, acumularea de capital si intrarea lui in economie.

Se va spune ca in multe locuri din Europa exista acest fel de taxe si de ce ar trebui sa fim scutiti noi, care suntem membri UE? Pentru ca neamtul da 300 de euro lunar pe mancare, la fel ca romanul, si restul de venit disponibil ii ofera suficient spatiu ca sa poata economisi.

Pe cand romanii, care cheltuiesc tot 300 de euro pe luna pentru alimente, sunt constransi sa cumpere din economia subterana ca sa poata trai.