Cine ii apara pe someri de sindicate?

De ce nu intra si sindicatele in sfera de monitorizare a Consiliului Concurentei, mai ales ca unele nici macar nu se sfiesc sa se intituleze “cartel”?

Fiindca legiuitorul a fixat, in 1996, regula ca piata muncii este exceptata de la aplicarea Legii concurentei.

E drept ca timp de un sfert de secol (1890-1914), prima legislatie antitrust din lume, respectiv cea din Statele Unite, a prevazut implicit printre faptele anticoncurentiale si pe cele din sfera activitatilor sindicale.

Ulterior, insa, SUA a exceptat piata muncii de la aplicarea legislatiei privind sanctionarea cartelurilor, motivatia fiind ca “munca unei fiinte umane nu este o marfa si nici un obiect de comert”.

Asadar pentru ca munca nu e o marfa precum cimentul sau benzina in jurul carora se creeaza carteluri, Consiliul Concurentei “nu are mandat” sa actioneze nici macar atunci cand vede clar cum contractele colective de munca restrang concurenta cu somerii.

In schimb, Consiliul penalizeaza “breslele” – scheletul pe care s-a format miscarea sindicala - pentru ca restrang accesul noilor intrati pe piata si impun tarife minime pentru prestatii.

Aproape ca nu exista profesie liberala care sa nu fie reglementata si reprezentata de o organizatie sau o asociatie profesionala de la avocati, notari, arhitecti, contabili autorizati si experti contabili, medici veterinari, farmacisti, la profesii mai noi precum cea de evaluator, mediator etc - restrictionari in domeniu criticate la nivel european pentru efectele lor anticoncurentiale.

Dar, reiterez, desi sindicatele fac acelasi lucru precum breslele, adica impun preturi minime pentru forta de munca din sistem si ridica bariere pentru noii intrati proveniti din randul somerilor, ele nu sunt acuzate de practici anticoncurentiale, precum notarii.

De ce prestatia avocatului e considerata un serviciu, iar cea a lucratorului sindicalizat - munca, care nu-i marfa? Si de ce la negocieri la nivelul companiilor participa doar patronatele si sindicatele? N-ar fi normal ca pe o piata concurentiala in afara de patronate si sindicate sa se aseze la masa discutiilor si reprezentantii somerilor?

Pana cand se vor limpezi aceste lucrurile e bine de stiut ca salariile mai mari nu au legatura cu forta institutiilor care fac “justitia sociala”, sindicatele.Daca salariile depasesc productivitatea, rezulta falimente si somaj, iar daca productivitatea depaseste salariile, vor veni alti patroni sa atraga muncitorii cu salarii mai mari si sa scoata profit.

Prin imbunatatirea continua a ofertei salariale, nivelul salariului ajunge sa-l egaleze pe cel al productivitatii. In orice manual de economie scrie ca salariile depind de productivitatea muncii, nu de puterea sindicatelor.

Si fireste ca in aceeasi termeni se poate discuta si de salariul minim, proaspat marit de la 1 iulie.

Cand guvernul decreteaza majorarea acestuia cei care au in primul rand de suferit sunt somerii, tinerii si muncitorii necalificati sau cu calificari slabe. Asta pentru ca le va fi mai greu sa isi gaseasca un loc de munca, devreme ce, prin majorarea salariului minim, devine mai scump pentru companii sa ii angajeze.

Practic, acestor persoane li se restrictioneaza indirect accesul pe piata muncii. Desi ar fi dispuse sa lucreze pe salarii mai mici, pentru a-si gasi un loc de munca, respectiv a dobandi experienta si abilitati, nu li se permite sa liciteze "preturi" mai mici pentru munca lor, din cauza salariului minim.

Pe de alta parte, cresterea salariului minim impune costuri suplimentare intregii economii. Toti antreprenorii trebuie sa scoata mai multi bani din buzunar pentru a-si remunera angajatii cu cele mai mici salarii. Care ajung adesea sa-si piarda locul de munca, fiind categoria la care se poate renunta cel mai usor.

Si marirea e irationala pentru ca falsificarea pretului stabilit prin contracte voluntare nu poate decat sa genereze reactii atat pe partea ofertei, cat si pe cea a cererii.

In termeni simpli, ori de cate ori guvernul impune un pret mai sus de nivelul de piata - in cazul de fata salariul minim - consecinta e disparitia cumparatorilor si stimularea vanzatorilor, adica aparitia somajului.