Fondul Proprietatea este al 6

Într-un moment în care se încearcă să se facă lumină în istoria postdecembristă şi sunt chemaţi liderii politici din anii ’90 la audieri, poate că e bine să ne amintim ce s-a întâmplat şi cu economia, ca să vedem dacă n-a fost şi ea victima vreunei mineriade.

În 1992, s-au dat la o parte regiile şi, în baza legii privind privatizarea întreprinderilor de stat, celor cinci Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP) li s-au atribuit 30% din capitalul social al societăţilor comerciale, câte 6% la fiecare. Ulterior FPP-urile au primit denumirea de SIF-uri (Societăţi de Investiţii Financiare) şi au ajuns la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adică, în loc să se coteze direct companiile naţionale s-au listat nişte vehicule, pentru a nu pierde politicul controlul asupra economiei, dar străinii să spună, totuşi, că România are economie de piaţă, că a devenit un stat capitalist.

Ideea a fost destul de rusească, ca cum era spiritul epocii, fiindcă şi în Federaţie s-a păstrat controlul politic asupra economiei cu ajutorul unor oligarhi şi a unor vehicule financiare.

Cert este însă că SIF-urile n-au decis ce portofoliu să aibă, ci s-au născut cu el. De regulă, un fond deschis pe acţiuni îşi alege dintre companiile deja listate la Bursă ce deţineri să aibă, stabileşte pe baza acestora valoarea unităţii de fond şi încearcă să atragă investitori.

La SIF-uri au fost iniţial acţionari oamenii muncii, deţinătorii de cupoane, cărora li se spunea, în comunism, că sunt proprietari, producători şi beneficiari, omiţându-se, cu bună ştiinţă, că nu de o aparenţă de capitalism sub control politic era nevoie, ci de capital. Iată de ce o grămadă de întreprinderi au rămas tot decapitalizate şi după privatizare, exact aşa cum erau în perioada în care aparţineau statului.

Iar asta nu-i tot, fiindcă celor 5 SIF-uri, li s-a alăturat un al 6 – lea, ce nu poartă aceeaşi denumire, ci i se zice Fondul Proprietatea (FP). El a fost creat tot pe principiul să nu scape politicul hăţurile economiei. Aşa că li s-au atribuit proprietarilor deposedaţi de comunişti, în loc de bunuri, active purtătoare de risc, cu menţiunea că FP, spre deosebire de SIF-uri, are un portofoliu “regal”, căci el deţine părţi din societăţile “strategice” ce nu li s-au atribuit FPP-urilor în 1992.

Dar, sigur, că "ratările" se răzbună în cele din urmă. Deşi am obţinut calificativul de economie de piaţă, nu avem şi piaţă şi capitaluri, fiindcă politicul a dorit să controleze tot ce mişcă. Şi n-avem pieţe pentru că au fost preferate înţelegerile pe sub masă transparenţei, fără de care nu poate exista piaţa de capital.

Ideea este însă cum de la nivelul companiilor la care au participaţii SIF-urilor nu s-au lansat IPO-uri reprezentative, chiar dacă erau entităţi ce aveau nevoie de capital, iar în cazul FP, da? Să fie aici o problemă legată de calitatea managementului? Sau e una ce ţine numai de structura portofoliului, deoarece în momentul de faţă şi managementul FP e contestat în condiţiile în care valoarea de piaţă a acţiunilor nu reuşeşte să o egaleze pe cea nominală? Şi asta chiar dacă Fondul Proprietatea beneficiază de societăţi profitabile, ce nu duc neapărat lipsă de capital, în situaţia în care statul român - pe ansamblu - a avut un ritm de creştere al economiei în perioada 2005 - 2015 peste cel al FP, unde e strânsă "crema" societăţilor româneşti!

Aşadar, dacă România, ca stat, a performat peste superprofitabilul FP se poate pune problema lipsei de eficienţă a managementului? Iar asta s-a întâmplat deoarece companiile din portofoliul Fondului Proprietatea erau foarte bune şi s-a realizat capitalizarea prin Bursă în nişte locuri unde nu era necesar?