James M. Buchanan si Richard E. Wagner scriu in cartea lor “Democratia in deficit - Mostenirea politica a lordului Keynes” ca exista asemanari intre concurenta economica si cea politica. Pentru ca asa cum firmele private intra in competitie pentru a-si atrage sprijinul clientilor folosind modalitati complexe si diverse, la fel incearca si politicienii cu electoratul, promitand si urmand politici si programe.

Dar exista si deosebiri importante intre cele doua tipuri de concurenta. Concurenta de piata e continua, cumparatorul poate alege intre mai multi vanzatori. Pe cand, concurenta politica este intermitenta, o decizie e obligatorie pentru patru ani.

Concurenta de piata permite mai multor competitori sa existe simultan: acapararea unei parti considerabile din piata de catre un vanzator nu neaga unei minoritati a cumparatorilor posibilitatea de a-si alege furnizorul. In schimb, concurenta politica e de tipul “totul sau nimic”: acaparand o majoritate a pietei, un singur furnizor devine unic stapan.

In cazul concurentei de piata, cumparatorul are o certitudine rezonabila cu privire la ceea ce achizitioneaza. Lucru ce nu e valabil in cazul concurentei politice, intrucat cumparatorul obtine aici serviciile unui agent pe care nu-l poate obliga sa ia anumite decizii si caruia trebuie sa-i delege un grad mare de alegere discretionara.

Politicienii nu pot fi trasi la raspundere pentru promisiunile lor, asa cum se intampla in cazul vanzatorilor privati. Mai mult, necesitatea ca un politician sa obtina cooperarea unei majoritati a politicienilor duce la o situatie in care votul acordat unui politician e mai putin clar decat cel primit de o firma privata.

Principala problema identificata la nivelul concurentei politice este asadar imposibilitatea de a-ti ajusta preferintele. Prin contrast, pe piata de bunuri si servicii nu continui sa cumperi de la cel de la care nu mai doresti. Iar in conditiile in care nu-ti poti schimba preferintele, politicianul apeleaza la santaj emotional pentru a te tine alaturi de el. Adica, atunci cand nu reformeaza sistemul, cum a promis in campania electorala, scoate in evidenta faptele reprobabile comise de competitori.

Buchanan si Wagner mai atrag atentia in cartea lor ca politicienii urmaresc mereu sa-si maximizeze castigul electoral. Incearca sa obtina cat mai multe voturi angajand o serie de cheltuieli bugetare, cu riscul de a pierde sufragiile celor ce platesc impozite pentru a sustine respectivele cheltuieli. Dupa cum se vede aici intervine eterna problema a politicianului care nu poate lua incredere si bani din acelasi loc.

Din pacate, orientandu-se catre “patura” de alegatori ce face masa critica, intregul spectru politic aluneca spre stanga. Luand din ce in ce mai multi bani pentru a sustine cu bunuri publice concurenta politica, scad, din cauza taxarii, resursele (capital, lichiditati) necesare concurentei economice.

Cu alte cuvinte, se altereaza forta investitionala si mediul de business ca urmare a cresterii statului. Cantitatea de bunuri private scade si pretul lor creste.

• Fondurile de hedging sunt vânători de lebede negre

  < Prev
• Fondul Proprietatea este al 6 – lea SIF

  Next >