Trăim vremuri suprarealiste: În loc să fie culpabilizat cel care cere bani fără să-i poată înapoia, e învinovăţit cel care-i dă

Polițiștii clujeni au fost alertați să se prezinte la o adresă din Apahida, unde au găsit într-un dulap cadavrul unui bărbat în vârstă de 39 de ani, a scris Ziar de  Apahida, care funcţionează - după cum scrie pe frontspiciul său - pe baza motto-ului suntem peste tot.

Din primele informații – relatează publicaţia - bărbatul care se numește Gabriel L. s-a sinucis.

Polițiștii susțin că bărbatul a recurs la acest gest din cauza unor datorii pe care familia sa le-ar fi avut la mai multe bănci.

După care, fără să verifice informaţia, România TV a preluat-o, titrând: “Un bărbat s-a SPÂNZURAT de frica băncii. Urma să fie executat silit”. Televiziunea a notat că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, dintr-o localitate din județul Cluj, a fost găsit spânzurat de o frânghie subțire, chiar în șifonierul aflat în propria-i locuință.

Din primele informații, soția bărbatului luase niște credite de la o bancă și nemaiputând să le returneze, familia urma să fie executată de către bancă. Bărbatul nu a putut suporta gândul de a rămâne în stradă cu familia și și-a pus capăt zilelor.

În fine, la fel ca-n bancul de la Radio Erevan cu maşina, care era, de fapt, bicicletă, ce nu i s-a dat lui Ivan Ivanovici, ci i s-a luat, s-a aflat că banca era un IFN. Creditele nu erau ipotecare, ca să i se execute casa, ci de consum. Iar nevasta, care contractase împrumuturile divorţase de Gabriel, ce n-a lăsat vreun bilet în care să explice că şi-a pus capăt zilelor fiindcă „urma să fie executat silit” după cum a aflat publicul de la RTV. Şi oricum era greu ca poliţiştii să fi precizat pentru Ziar de  Apahida că bărbatul şi-a luat viaţa din cauza împrumuturilor bancare, fiindcă nu se puteau exprima într-o anchetă în derulare. Nu în ultimul rând merită amintit un comentariu la articolul apărut în Ziar de Apahida (http://ziardeapahida.ro/2015/12/29/un-barbat-de-39-de-ani-din-apahida-a-fost-gasit-spanzurat-intr-un-dulap) în care se spune, citez: "Vorbiți aiurea de un om care și-a pus capăt zilelor din alte motive... tragedia din familie este mare, dar mai ales dacă postați aberații și vede toată lumea este și mai mare".

Dar, dincolo, de urechismul evident din acest caz, mi se pare important să reamintesc un alt banc, cu Ştrul care îi datora vecinului Iţic 5.000 de dolari şi se tot foia în pat noaptea pentru că dimineaţa trebuia să-i dea banii şi nu-i avea. După care, la un moment dat, se enervează, se ridică din pat, merge la fereastră, o deschide larg şi strigă: „Iţic, mey Iţic, mey”. „Da, mey”, răspunde Iţic cu ochii cârpiţi de somn. „Mey, eu trebuie să-ţi dau dimineaţă 5.000 de dolari. Ei bine, mey Iţic,  nu-i am” şi închide fereastra. Raşela, nevasta lui Ştrul îl întreabă: „De ce ai făcut asta, ce ai rezolvat?”. La care Ştrul răspunde: „Acum nu mai doarme el”.

Pe sistemul acestui banc se încearcă să fie culpabilizat creditorul, şi nu debitorul ce a angajat datoria. Asta în situaţia în care nu instituţia de credit a umblat după client, ci acesta din urmă a contractat împrumutul, în baza propriei decizii. Cum poate fi trasă la răspundere instituţia financiară pentru că cel care a angajat împrumutul n-a reuşit să-şi păstreze serviciul datoriei pe toată durata creditului? Creditorul i-a dat bani pe baza datelor iniţiale, pe seama cărora debitorul se califica pentru împrumut când le-a prezentat. Dacă aceste date s-au modificat în timp, era firesc ca debitorul să-l notifice pe creditor şi să ajungă la o nouă înţelegere. Sigur că nu ştim dacă aceşti paşi au fost urmaţi, dar dacă acest lucru nu s-a întâmplat nu poate fi acuzat, în niciun caz, creditorul.

Trecând peste felul în care media a prezentat ştirea, foarte tendenţios şi sugerând că e de vină creditorul, soluţia corectă este cultivarea relaţiei creditor – debitor pe baze legale mult mai apropiate de ceea ce este etica. Respectiv, ceea ce e considerat de bun simţ de către societate la momentul respectiv.

Dacă nu e sfidat bunul simţ şi relaţia creditor – debitor se derulează pe baze naturale, în condiţii de înţelegere de ambele părţi, şi a unui anumit nivel de educaţie, procesul de negociere permite să nu se ajungă la sinucidere. Atunci când există însă probleme educaţionale, iar legea nu vine în ajutorul rezolvării acestei situaţii, dispare, practic, posibilitatea unei înţelegeri creditor – debitor. Şi în lipsa dialogului apar actele disperate, care, din cauza aceleiaşi absenţe a bunului simţ, sunt exploatate propagandistic, media ajungând  să fie, în loc de o sursă de educaţie, una ce cultivă asimetria informaţională.

Iată de ce ar trebui ca legea să conţină, în mod evident şi explicit norma morală, care reflectă principiul etic. Şi atât timp cât Constituţia stipulează că România este un stat social, legile care reverberează în spaţiul social e necesar să aibă prevederi explicite pentru soluţionarea problemelor de natură socială.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review