Cartea "Minighid de investiții alternative", scrisă de Ben Stein şi Phil DeMuth și apărută la Editura Publica cu sprijinul Erste Asset Management, răspunde cu folos și cu multe detalii interesante și utile la această întrebare. Deși subiectul este serios și abordat cu competență, autorii nu se sfiesc să se autopromoveze flamboaiant:
"Pentru noi, acest minighid este manualul Kama Sutra al tehnicilor investiţionale. Vom da la o parte ambalajul anost şi vă vom prezenta noi poziţii pe care trebuie să le încercaţi. Vom face, împreună, o expediție prin jungla acestor oferte bizare şi luxuriante. Vă vom explica concret modul în care funcţionează acestea şi vă vom învăţa cum trebuie să le folosiţi în intimitatea propriului dumneavoastră portofoliu", scriu ei în introducere.
Unul dintre marile atuuri ale cărții este franchețea, vorbitul pe șleau. Deși lucrarea își propune să prezinte și să promoveze obiectele investiționale alternative, altele decât acțiunile și obligațiunile, autorii distrug fără milă miturile create de marketing și iluziile neofiților entuziaști și ușor de fraierit. De exemplu, în ceea ce privește investițiile în obiecte de artă:
"Imaginați-vă bucuria de pe chipul cuiva care, în 1950, a plătit 250 de dolari pentru o pictură, iar astăzi descoperă că ar valora 5 000 de dolari. Scenariul nu spune nimic, însă, despre costul de oportunitate: Dacă ar fi tranzacţionat cei 250 de dolari pe piaţa de capital în 1950, astăzi ar fi obţinut 130 000 de dolari. Dar poate că bucuria de a atârna tabloul pe peretele din living valoreaza diferența de 125 000 de dolari. Mândria dreptului de proprietate este greu de măsurat".
Autorii au aceeași abordare în privința unei alte fițe investiționale, și anume mașinile de colecție: "Ce părere aveţi despre piesele rare, fabricate pentru automobilul original, de care aveţi nevoie? Veţi avea nevoie de o a doua ipotecă pentru a vi le putea permite".
Pe scurt, sfatul este că nu poți fi concomitent și estet, și investitor. Bucuriile activității de colecționar sunt de necuantificat în bani, dar sunt totodată costisitoare, fiind niște investiții care, în termeni strict financiari, nu ajung decât foarte rar să se amortizeze și să genereze profit:
"Dacă decideţi să vă lăsaţi dus de val, amintiţi-vă că, atunci când cumpăraţi şi vindeţi obiecte de colecție, se vor exagera tendinţele care sunt deja vizibile în restul economiei. Când piaţa de capital fierbe, artiştii moderni vor aduce preţuri record. Când suntem în recesiune, preţurile obiectelor de colecție vor fi primele care se vor prăbuşi. Ele nu diversifică restul pachetului de plasamente şi nici nu te pot asigura împotriva riscurilor".
Cartea nu conține însă doar avertismente, ci și recomandări. De exemplu, clasicele mărfuri, cel mai bun exemplu de active reale. Ocazie cu care autorii ne prezintă originea piețelor și contractelor futures pe commodities:
"Osaka, Japonia. Momentul: începutul anilor 1700. Ţăranii îşi aduc recoltele de orez la Dojima Rice Exchange pentru a le vinde. Unul dintre ţărani se opreşte în faţa unui depozit en-gros, cu o căruţă plină cu orez, şi trebuie să negocieze un preţ la faţa locului. Problema era – şi încă mai este – că orezul este cules o singură dată pe an, însă oamenii trebuie să mănânce tot anul, deci totul depindea de acea unică vânzare en-gros. Ce opțiuni avea un agricultor?Cultivatorii de orez şi-au dat seama că era necesar să găsească o modalitate de a se asigura împotriva unui preţ scăzut. Altfel, o singură zi proastă putea să îi nimicească (în adevăratul sens al cuvântului). Rezultat a fost dezvoltarea unei modalităţi de tranzacţionare a mărfii care servea mai bine interesele ambelor părţi. Cumpărătorii erau dispuşi să le garanteze agricultorilor un preţ stabilit în avans. Oferta lor era mai mică decât preţul final probabil al pieţei, dar mult mai mare decât un posibil preţ dezastruos. Pe de altă parte, cumpărătorii erau protejaţi de plata unui preţ exorbitant în cazul unor recolte slabe".
Poate mă repet, dar ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este că nu doar refuză, ci și demontează acel stereotip de marketing care își propune să transmită că oricine se poate îmbogăți dacă urmează cu perseverență o anumită rețetă. Și o face aproape cinic:
"Dacă sunteţi şomer şi staţi acasă, uitându-vă toată ziua la televizor, cu o datorie pe cardul de credit de 30.000 de dolari şi nu v-aţi plătit rata ipotecară de şase luni, atunci aveţi lucruri mai importante cu care trebuie să începeţi. Investiţiile alternative sunt ultimul lucru care ar trebui să vă preocupe. Simplul fapt că citiţi despre ele arată că refuzaţi realitatea. Trebuie să vă treziţi şi să simţiţi mirosul cafelei (şi ne referim la băutura de la micul dejun, nu la marfa în sine) ".
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest