Darea în plată şi sindromul Stockholm

Darea în plată ne-a arătat că e posibil - având în vedere nivelul scăzut de educaţie şi cvasiabsenţa elitelor - să fie propulsată orice aberaţie pe “piaţa” legislativă. Şi dacă tot e supusă România la test, ca să se vadă cât de puţină expertiză există şi cât de multă lipsă de caracter, oare ce alte provocări se pregătesc după darea în plată?

Sigur că e greu de ştiut până unde poate merge perversitatea legislativă, dar, în acelaşi timp, şi cei ce trag de sforile legilor pot fi suprinşi la cât de pasivi pot fi românii la orice fel de iniţiativă a lor. Oricât s-ar agita televiziunile sau alţi factori de influenţă…

Din păcate însă, dacă lumea nu reacţionează, nu apleacă urechea la propagandă, de aici nu rezultă că adoptarea legii dării în plată nu-i periculoasă, căci nu omului de rând îi e adresată. Cei cărora le face jocul sunt aceia ce au agresat preţurile, până când au omorât piaţa imobiliară. Oamenii au tot dreptul să fie supăraţi pe băncile care i-au tocat mărunt cu comisioane, dar nu din cauza lor nu-şi mai pot vinde acum casele, ci a lăcomiei celor ce au urcat preţurile la cer, până s-a blocat piaţa, şi acum vor să scape de “mort” cu ajutorul legii dării în plată.

Cu alte cuvinte, românii, prin atitudinea dezinteresată, preferă să supună la risc sistemic instituţiile financiare, deşi, dacă au achiziţionat un apartament cu trei camere cu 110.000 de euro, care mai face doar 60.000, nu e vina băncii că achită 50.000 de euro în plus, ci a celor ce au manipulat piaţa imobiliară şi pe care vor acum să-i ajute cu darea în plată. Oare nu-şi dau seama că suferă de sindromul Stockholm, ce se manifestă atunci când victima empatizează cu agresorul?

Nu prea îşi dau seama, fiindcă deşi e evident că suferă de pe urma dezvoltatorilor imobiliari, românii nu sesizează acest lucru, şi îşi amintesc doar de atitudinea arogantă a băncilor în relaţia cu ei. Fapt real şi un motiv serios pentru top managementul băncilor să tragă învăţăminte şi să revină - în ceasul al 12 -lea - la normalitate. Numai că această problemă, a dobânzilor mari şi a comisioanelor piperate, e marginală pe lângă faptul că au cumpărat casa la preţ dublu. Şi atunci haideţi să realizăm pe ce suntem mai supăraţi, pe contractul de credit sau pe preţul mare cu care am achiziţionat locuinţa?