De ce trebuie să ne îmbătăm?

Motto: “Îmbată-te: îmbată-te fără încetare! Cu vin, cu poezie sau cu iubire, cu orice – numai să te îmbeţi” – Charles Baudelaire

Într-un articol apărut în Business Magazin în iulie 2006 se spunea: Serialul <asset bubble pe piaţa imobiliară> pare a fi noul hit al verii. Episodul-pilot a rulat la începutul lunii mai, când guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atenţiona că valoarea terenurilor şi imobilelor este exagerată.

Startul odată dat, a fost rândul economistului-şef Valentin Lazea să tragă un semnal de alarmă. Două luni mai târziu avea să iasă la rampă cu o declaraţie despre aşa-numitul <asset bubble > de pe piaţa imobiliară Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Isărescu. Care e miza declaraţiilor băncii centrale?

BNR ar urmări să evite posibilele probleme în care ar intra băncile – notează revista – în cazul în care mai mulţi clienţi ai acestora nu-şi vor mai putea rambursa creditele. Imobilele sau terenurile cumpărate pe credit constituie, de regulă, garanţii bancare, iar o scădere drastică a preţurilor pe piaţa imobiliară ar antrena automat o reducere a valorilor pe care băncile le-ar putea obţine în momentul executării garanţiilor.

Totuşi, nu sunt puţine vocile din domeniul bancar şi al investiţiilor - precizează publicaţia - care susţin că îngrijorarea Băncii Naţionale nu este justificată. “BNR a luat în calcul un scenariu pesimist şi vrea să reducă probabilitatea ca acesta să devină realitate”, a declarat un specialist dintr-o importantă bancă comercială dinRomânia, adăugând, însă, că nu sunt motive de îngrijorare.

Acum haideţi să facem un arc peste timp, să ajungem în anul 2016, pentru a vedea ceea ce se scrie într-un editorial din Ziarul Financiar:

În perioada de boom, deşi ştiau că piaţa imobiliară se supraîncălzeşte, iar băncile creditează achiziţia de active imobiliare la preţuri care nu au legătură cu realitatea economică din România (venituri salariale, putere de cumpărare, preţul pe metrul pătrat era de patru ori mai mare decât salariul mediu, folosinţă economică, sustenabilitatea plăţii ratelor), cei de la BNR nu s-au grăbit să intervină în 2006 şi să înăsprească condiţiile de creditare. Ştiau că ceea ce creditează băncile era nesustenabil, dar presiunea de a se acorda şi a se lua credite era atât de mare încât cei de la BNR au lăsat preţurile “să explodeze” încă doi ani, în 2007 şi 2008. Dacă ar fi intervenit în 2006, atunci când toată lumea era euforică şi aştepta laptele şi mierea Uniunii Europene, nu ar fi avut nicio şansă de succes, ci dimpotrivă, BNR ar fi ajuns inamicul public numărul 1 pentru că s-ar fi opus ca românii să-şi cumpere apartamente şi să plece liberi în străinătate cu bani din credite, ca să vadă lumea după patru decenii de stat acasă.

Această consecvenţă în susţinerea ideilor văzută la cele două publicaţii financiare surori este demnă de relatările ziarului Le Moniteur Universel, care comenta, în martie 1815, revenirea lui Napoleon din exilul de pe Insula Elba:

9 martie – „Monstrul a evadat din locul exilului său”;

10 martie – „Căpcăunul corsican a acostat la Capul Juan”;

11 martie – „Tigrul s-a arătat la Gap. Trupele avansează din toate părţile pentru a opri înaintarea lui. El îşi va încheia mizerabila aventură fugind în munţi”;

12 martie – „Monstrul a reuşit să ajungă până la Grenoble”;

13 martie – „Tiranul este acum la Lyon. Toată lumea a fost cuprinsă de spaimă la apariţia sa”;

18 martie – „Uzurpatorul a riscat să se apropie la 60 de ore de marş de capitală”;

19 martie – „Bonaparte avansează în marş forţat, dar este imposibil ca el să ajungă la Paris”;

20 martie – „Napoleon va ajunge mâine sub zidurile Parisului”;

21 martie – „Împăratul Napoleon este la Fontainebleau”;

22 martie – „Ieri seara, Majestatea sa Împăratul şi-a făcut intrarea publică în Paris. Nimic nu poate depăşi bucuria universală”.

Lăsând gluma la o parte, deşi nu era treaba băncii centrale să atragă atenţia asupra bulei imobiliare, ce s-a observat că nu poate fi gestionată cu mijloace monetare, aceasta a semnalat pericolul. Din păcate însă, politicienii s-au plasat pe o altă poziţie, ce susţinea că România va deveni a 7-a putere economică a UE, idee menită să arate că este vorba de o tendinţă robustă şi de durată.

Să ne amintim că la vremea la care Banca Naţională a avertizat, leul se aprecia şi avea ca efect creşterea rapidă a preţului activelor în valută, ceea ce taxa capitalurile străine ce îşi găsiseră ca ţintă predilectă finanţarea imobilelor, ocolind economia reală şi bursa.

Totuşi, având în vedere că finanţarea era în monedă străină şi veniturile celor ce achiziţionau locuinţele în lei, o inversare de trend putea să-i pună pe debitori într-o situaţie delicată. Din acest motiv, banca centrală a arătat către serviciul datoriei, a cărui înrăutăţire avea ca şi consecinţă deprecierea garanţiilor.

Cum s-ar fi putut evita asset bubble-ul de pe piaţa imobiliară? Dacă politicul şi guvernul ar fi ţinut cont de sugestiile băncii centrale şi ar fi luat măsuri fiscale, pentru a tempera apetitul de cumpărare a activelor imobiliare. Aşa cum s-a văzut în Germania, ţară care, reamintim, a înăsprit temporar fiscalitatea.

În România, însă, 2008 a fost an electoral, politicul a trecut cu vederea peste atenţionarea Băncii Naţionale, a dat impresia că dacă a ignorat-o nici n-ar fi existat, după care vine acum cu o iniţiativa legislativă aberantă care face opozabilă garanţia creditului.

Din păcate, s-a întâmplat exact ceea ce a vrut banca centrală să se evite, dar e omis cu bună ştiinţă aspectul că aceasta a tras semnalul de alarmă, fiindcă politicul doreşte să se degreveze de răspundere pentru eşecurile sale, aşa cum ne-am obişnuit, de altfel, în perioada postcomunistă, şi de aceea uită să readucă în discuţie elementele din perioada respectivă ce ar fi trebuit să producă o reacţie din punct de vedere legislativ.

Şi, din nefericire, iar trebuie s-o spun: problema reală a debitorilor n-are legătură cu condiţiile de creditare, ci cu preţul activelor. Exact acest lucru e neglijat de puterea politică ce încearcă să învinovăţească Banca Naţională că nu a luat măsurile necesare, când acestea constituiau, de fapt, apanajul politicienilor.