Calea către parvenire sau cât de mundană e politizarea economiei

Un editorialist scrie că banca centrală încearcă să producă o nouă criză în 2017 dintr-un motiv mundan. Dacă sunt probleme poate negocia mai ușor cu guvernanții. Întrebarea este însă ca o motivație să nu fie mundană, cum poate fi? Principială. Și pragmatică.

Dar și ce e mundan poate fi pragmatic, chiar dacă nu-i principial. Această ultimă chestiune mă preocupă, fiindcă deși criticul s-a referit la ceea ce se întâmplă greșit, nu a identificat principiile, pentru a demonstra superioritatea asupra mundanului. Fiindcă, de pildă, o abordare ca aceea că rolul băncilor comerciale e să gestioneze riscuri nu e deloc principială, nici pragmatică, nu are cum să fie capabilă să combată ceea ce e mundan.

Mergând  mai departe, apare întrebarea ce criză a mai provocat banca centrală, din moment ce se vorbește de ”o nouă criză” ? Asta-i o acuzație gravă. Pentru că nu autoritatea monetară gestionează economia reală, ci guvernului, iar  banca centrală a tot încercat, cu puținele instrumente pe care le are, să reacționeze pentru a diminua impactul unui dezechilibru deja creat. Cu sublinierea că aceasta nu are rol legislativ, ca să se facă vinovată de legile aberante  inițiate, în special a celor fiscale.

Și în continuare haideți să luăm ca ipoteză de lucru că am fi în deflație, fiindcă banca centrală mai e culpabilizată că se tot învârte după termeni precum inflație negativă.  Aici ceea ce trebuie clarificat e dacă atunci când se fac respectivele afirmații trebuie să ne uităm la inflația din întreaga economie, reflectată de deflatorul PIB. Pentru că aceasta s-a situat, potrivit ultimelor date la peste 3%, în vreme ce dinamica prețurilor de consum s-a plasat la minus 3%.

Așadar la ce să ne uităm când discutăm de deflație? Pentru că la americani, de pildă, cele două repere sunt aliniate, deoarece nu există probleme procedurale și structurale. Lipsa acestora evidențiază că economia nu e macrostabilă. Ca să explic mai detaliat, populația e supraîndatorată, iar încercarea de a diminua suprataxarea, pentru ca cei cu datorii să mai primească un pic de aer,  nu a fost eficientă din moment ce inflația la consumator se duce în jos, trădând reprimarea cererii. În același timp însă, deflatorul PIB, ce e “supraîncărcat” cu taxe, rămâne pe plus. Poate fi învinovățită banca centrală pentru aceste lucruri?

Când dinamica prețurilor de consum e negativă, iar cea din întreaga economie-i pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală? Dacă s-ar uita la deflator ar trebui să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și a încerca să genereze economisire în mod forțat. Dar acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie. Și atunci politica mundană, atât de condamnată, arată că e indicat ca dobânzile să se plaseze într-o zonă între deflatorul PIB și inflație, pentru ca politica să fie anticiclică.

Ce s-ar întâmpla totuși dacă dobânzile s-ar reduce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, sub inflația negativă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, ce s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și în descurajarea investițiilor. Aceasta ar fi tot o politică prociclică din moment ce ar acutiza “boala”.

Din câte se observă - reiterez - singura politică posibilă e ca dobânzile să stea între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.

În circumstanțele în care se dorește numai ca banca centrală să spele deciziilor proaste ale politicienilor și să fie evaluată doar în baza performanței de a albi, acest mod nu e nici pe departe principial. Ceea ce mă duce cu gândul că nu o discuție în termeni principiali se încearcă a fi purtată, ci una în care banca centrală să fie trasă la răspundere că nu a reușit să țină trena inepțiilor ce au devenit legi prin votul aleșilor.

Iar în acest context, în care nu vorbim de principii, singurul care a reușit să fie pragmatic e mundanismul. Cu mențiunea, reiau ideea, că cine acuză ar trebui să invoce un set de principii, care să permită mundanului să fie mai puțin prezent în sfera politică, decât în cea economică. Fiindcă ultimele inițiative din zona politică sunt mai mundane decât cele ale băncii centrale, cărora chiar în măsură în care li se pune această etichetă sunt anticiclice.   

În fine, dacă prin mundanism se înțelege amatoricism, atunci haideți să ne uităm de unde vine, cine îl promovează și de ce există, independent de limbajul prețios al celor ce se ascund în spatele formei când abordează fondul.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review