Românii, un popor care muncește doar în timpul liber

Cifrele arată că România are în UE una dintre cele mai mici ponderi ale serviciilor în coșul de bunuri, unul dintre cele mai reduse procentaje ale populației ocupate în servicii și o pondere scăzută a serviciilor în PIB. Și sigur că nu e prima oară când mă opresc asupra acestui subiect. Dar ceea ce doresc să evidențiez de această dată nu se referă la datele statistice, ci la atitudine. Zugravii, tâmplarii, instalatorii și electricienii muncesc în “timpul liber”, lăsat de rezolvarea problemelor personale. Adică, în loc să pună pe primul loc munca, prioritare devin chestiunile domestice și mai mereu clienții îți fac programul după meseriași, nu invers.

Iar exemplele pot continua. În urmă cu trei decenii vedeai medici care se deplasează la căpătâiul bolnavilor. Acum dai cu tunul sâmbăta sau duminica să găsești un doctor să-l aduci acasă. Acesta pare a fi un reflex al europenității, ceea ce ne permite să răsuflăm ușurați că, în paralel cu integrarea în Uniune, scăpăm de obiceiurile capitaliste și ne raportăm doar la reperele sociale. Ne venea greu să trecem la capitalism, n-am reușit-o în ciuda declarațiilor politice, noroc c-am scăpat cu ajutorul UE!

 În fine, am mai putea aduce în atenție breslele, cum ar fi cele ale notarilor și consultanților fiscali care își asigură privilegii mai presus de interesele publicului pe care-l deservesc, dar acest lucru nu face decât să întărească ideea că, fiindcă am devenit sociali, prestatorii privați de servicii recurg, precum statul, la hazard moral și selecție adversă. Firesc ar fi ca ei să nu se uite de sus la clienții care-i plătesc, dar dacă își permit, ba uneori chiar le cer banii înainte, înseamnă că nu e capitalism, pentru că dacă ar fi n-ar impune furnizorii condițiile cumpărătorilor.

Iar asta taman când România are nevoie de servicii, deoarece puțina lichiditate trebuie alocată în proiecte cu rezultate rapide, cu viteză mare de circulație a banilor. E necesar să se creeze într-un fel germenii pentru a crește productivitatea muncii. Productivitate? Statele sociale nu se raportează la așa ceva! 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review