Bonusurile din banca centrală sunt ca luna plină, îi agită pe nebuni

Atunci când s-au tăiat salariile bugetarilor, în al doilea an de criză, aceasta n-a fost o iniţiativă impusă de FMI, ci una asumată de guvernul de la acea vreme. Guvern care a reuşit în timpul mandatului său o scădere cu 28% a PIB-ului sau 42 de miliarde de euro. Executiv ce nu a fost întrebat nici până în zilele noastre cum a reuşit o astfel de performanţă.

În schimb, e chestionată o instituţie ce nu e responsabilă cu creşterea economică. Motiv pentru care e normal ca întrebările puse altcuiva, decât celui căruia trebuie să-i fie adresate, să rămână fără răspuns.

În ceea ce priveşte bonusurile pe care le-a acordat banca centrală, dacă ele sunt în concordanţă cu procedurile şi statutul instituţiei, problema poate fi eventual a celui care a aprobat ca repectiva autoritate să funcţioneze în această formă. Şi când se ajunge la acest punct, la cum ar fi bine să stea lucrurile, se face referire probabil şi la faptul că trebuie, aşa cum a sugerat preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în 2014, ca legea privind statutul BNR să fie organică.

În fine, vânturarea presupunerii că ajustarea salariilor bugetarilor nu ar fi fost aplicată şi în banca centrală, e util să fie risipită de documentele ce dovedesc că acest lucru s-a întâmplat, cu precizarea că documentarea e un element ce face deosebirea între blogging şi presă sau între televiziunile de ştiri şi cele de impresii/emoţii, ce obişnuiesc să dea informaţii pe surse. Mai mult, în banca centrală lefurile nu s-au mărit înainte să se taie, precum s-a văzut în unele ministere.

O ultimă idee ce merită menţionată e aceea că stabilirea unor corelaţii ce nu sunt ancorate în realitatea economică sau legislativă, cum ar fi încercarea de a lega evoluţia creşterii economice, apanaj al guvernului, de evoluţia bonusurilor din banca centrală reprezintă un element ce punctează doar la capitolul impresie artistică.

Ratarea în 11 ani din 12 a ţintei de inflaţie de către banca centrală e o chestiune pe care am evocat-o în mai multe rânduri pentru a spune că e rezultatul volatilităţii induse de instabilitatea politică şi de lipsa politicilor structurale.

Ia când vorbesc de instabilitatea politică mă refer la lipsa de ideologie, ce permite coagularea forţelor politice în mod arbitrar, pe seama intereselor personale şi de grup.