Este şi ANRE răspunzătoare pentru criza energiei din Bucureşti?

În scurt timp Bucureştiul ar putea rămâne fără apă caldă. De ce? Pentru că Elcen nu-şi poate plăti datoria către Distrigaz Sud. De fapt, Radet, care are pierderi foarte mari pe reţea, îi datorează bani Elcen, şi ar trebui să pună presiune pe Primăria Capitalei ca să-i achite debitele către Elcen şi mai departe către Distrigaz Sud.

Dar problema pe care nu şi-o pune nimeni este la ce preţuri sunt furnizate gazele naturale. Dacă se întâmplă cumva să fie oferite la cotaţii peste cele de pe piaţa internaţională, poate că e bine să se calculeze, ca să se vadă dacă bucureştenii au de dat sau au de luat.

Aşadar avem o speţă, care, la prima vedere, ar trebui să privească doar Elcen – Radet şi Primăria Capitalei, cu rol social în rezolvarea problemei. Numai că, dacă ne uităm mai bine, ar trebui ca şi preţul gazelor furnizate să reprezinte subiect de negociere. Fiindcă, cel puţin în momentul de faţă gazele sunt oferite la un preţ ce se plasează peste cel internaţional.

Iar acest lucru se întâmplă pentru că avem o autoritate, ANRE, care acceptă şi perpetuează o evoluţie a preţului gazelor, ce n-are legătură cu cel de pe piaţa internaţională, cu care ne codim să ne interconectăm cum trebuie, ca să nu se piardă beneficiile monopolurilor regionale.

În fine, poate că greşesc în această speţă extinzând discuţia la ANRE, dar ca să nu existe absolut niciun dubiu în chestiunea gazelor, poate că ziariştii ar trebui să întrebe FMI ce părere are.

Nu ştiu toate detaliile înţelegerilor dintre Elcen şi furnizorii/distribuitorii de gaze, dar, cel puţin în privinţa gazelor oferite populaţiei la aragaz şi incluse în întreţinerea de la bloc, sunt convins că-s livrate la preţuri reglementate mai mari decât cele de pe piaţa liberă.

Fiindcă principala problemă este modul în care s-a realizat privatizarea. Avem duopol pe producție, monopol pe transport, duopol pe distribuție și oligopol pe furnizare - nu e nicio piață și nici n-are cum să fie.

Pentru asta guvernul ar fi trebuit să-i determine pe actorii de pe piaţa gazelor să intre unul pe “fieful” celuilalt, mai ales că politicile de cartel sunt penalizate de legislația europeană.  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review