Japonia sugerează că în Brexit Marea Britanie e mai importantă decât UE

Am citit recent pe portalul http://incont.stirileprotv.ro/ o ştire care purta un titlu tare: “Cea mai mare lovitură pentru Marea Britanie, după Brexit. Toţi giganţii japonezi s-ar putea retrage din Regat, pe fondul incertitudinii provocate de ieşirea din UE”.

Sursa informaţiei, AFP, preluată de Agerpres, spunea că Japonia a transmis o avertizare Marii Britanii şi Uniunii Europene în legătură cu impactul Brexit-ului asupra companiilor sale, care s-ar putea retrage în cazul unor mari bulversări financiare.

Da, însă luat la bani mărunţi, textul nu mai părea să fie atât de acuzator la adresa „inconştientului” Regat Unit pe cât arăta titlul cu care era vândut.

"Incertitudinea este o îngrijorare majoră pentru economie", subliniază un document pe care guvernul nipon l-a cerut unui grup de lucru creat pentru a analiza această problemă. "Companiile japoneze din Europa vor să evite cu orice preţ o situaţie în care ar fi incapabile să distingă clar în ce direcţie merg negocierile privind Brexit".

"Din acest punct de vedere, sperăm cu tărie că Marea Britanie şi UE vor prezenta lumii un tablou complet al procesului privind Brexit cât mai repede posibil", apreciază Japonia, care susţine că nu vrea “surprize dezagreabile”.

Indiferent care va fi rezultatul negocierilor, Japonia îşi doreşte "menţinerea actualului mediu de afaceri în Europa".

Analizând reperele de mai sus eu înţeleg altfel lucrurile de cât ne-au fost oferite şi ambalate, şi anume că guvernul japonez a făcut achiziţii la nivelul fondurilor nipone de pensii private şi prin intermediul ETF-urilor. Iar în momentul de faţă s-ar părea că ar deţine controlul.

Iar în virtutea paternalismul de care dă dovadă statul japonez are nevoie de repere stabile. Fiindcă la momentul actual, cu un Regat Unit încă legat de birocratica şi ineficienta Uniune Europeană există volatilitate.

Practic, japonezii vor ca Brexitul să aibă loc cât mai rapid pentru a şti cum stau. După care să se lege de activele solide ale marilor pieţe din Marea Britanie.

Deci indiferent cum sună informaţiile şi interpretările agenţiilor de ştiri, care ar vrea ca UE să fie considerată victimă a Brexitului, interesul major al Japoniei e legat de Marea Britanie, care e fermă în decizii, şi nu de o Uniune Europeană ce funcţionează defectuos.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review