Clienţii sunt ca francii elveţieni

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a atras atenţia bancherilor în legătură cu un fapt la care s-a mai referit, să-şi schimbe atitudinea faţă de client. Să se apropie de acesta, de necesităţile lui.

Nu e prima oară când Isărescu are o poziţie tranşantă faţă de o problemă gravă. La fel s-a întâmplat şi în trecut în privinţa creditelor în franci elveţieni, de care a spus că deşi par ieftine pe latura dobânzii se pot dovedi extrem de scumpe dacă ne uităm din perspectiva cursului.

Din păcate, dacă e să judecăm pe precedente ca anglo-saxonii, băncile, care au manifestat lipsă de reacţie faţă de îndemnurile guvernatorului, o vor face şi de această dată. După care vor apărea o serie de „formatori de opinie” în mass-media şi vor zice că Mugur Isărescu nu a avertizat, când el a făcut-o. Vor lucra la emoţionalul public ca să-l găsească pe Acarul Păun.

Dar dacă bancherii vor ignora spusele guvernatorului BNR, la fel cum s-a văzut şi în cazul creditelor în franci elveţieni, şi mulţi dintre ei erau în funcţii şi când s-au dat finanţările în respectiva monedă, înseamnă că sistemul suferă de urma faptului că posturile de conducere sunt ocupate de nişte persoane nepotrivite.  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review