La început a fost latina vulgară, cea care a reprezentat punctul de plecare pentru cele 10 limbi romanice: franceza, provensala, spaniola, catalana, italiana, sarda, retoromana, dalmata, portugheza şi româna.
Apoi, limba română a evoluat pe cont propriu şi o face şi-n continuare. Româna vulgaris - ce se deosebeşte în privinţa gramaticii, vocabularului şi pronunţării de vorbirea elitelor (acelea care foloseau în Roma antică latina clasică) - va sta la baza limbii de peste mulţi ani. De aici se deduce că omniprezentul “ei ştie”, cu variaţiunea “ei ştie cel mai bine”, va fi o formă asimilată în limbă şi Academia va trebui să o accepte democratic, fiindcă asta e demokratia (δημοκρατία), puterea poporului.
Dar pentru că tot am ajuns la democraţie, merită reamintit că oamenilor li s-a întărit sentimentul - aşa cum zicea Aristotel - că cine e egal dintr-un anumit punct de vedere e egal din toate punctele, ceea ce le-a conferit tuturor aceleaşi drepturi. Fără a se ţine cont că ceea ce sugerează filosoful grec pentru ca această relaţie să fie funcţională e educaţia, care atunci când lipseşte, doar le dă impresia membrilor societăţii că ar avea aceleaşi drepturi şi, de fapt, cad victime manipulării.
Cine îşi asumă responsabilitatea pentru cultivarea lipsei de educaţie şi oferirea, în schimb, a democraţiei, care lasă „maselor” impresia că se confundă cu socialul? Ei ştie cel mai bine!
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest