Numai cine nu vrea nu observă că se dau/primesc pe mutește lovituri dureroase în interiorul a ceva care - deşi se evită utilizarea termenului - este o criză politică.
De fapt, denumirea completă a ceva, ce se escaladează în preajma alegerilor prezidențiale, este de criză a clasei politice.
Nimeni nu se simte capabil să conducă, în ciuda discursului belicos, de aceea devine evident că așa cum România are nevoie de forță de muncă din afara ţării, îi este necesară și o clasă politică.
Ce să se importe, politicieni elvețieni ce își consultă la fiecare decizie poporul, oameni politici nordici megaeducaţi şi puşi pe găsirea unor soluţii eficiente sau singaporezi ce excelează prin administrarea pedepselor drastice?
Este greu de găsit un mix, care să scoată din colaps moral o clasă politică slab educată, dar și o societate pe măsură. Înainte de asta însă clasei și societăţii le trebuie un reset. Iar cu astfel de lucruri se ocupă, de regulă, juntele. Așa cum s-a văzut în statele Americii Latine, dar și în patria-mamă, Spania, unde Franco nu a ezitat să reinstaureze monarhia ca și cheie de control pentru clasa politică.
În fine, am mai spus şi cu o altă ocazie, mai mult în glumă, că dacă guvernanţii nu sunt în stare să administreze poate că ar fi bine să fie aduşi ca la fotbal, nişte stranieri. Un britanic la Finanţe, un american la Economie, un chilian la Pensii. “Privatizarea” Guvernului s-ar putea dovedi chiar mai utilă decât a utilităţilor.
Acum însă mi-am dat seama că e nevoie să fie înlocuită întreaga clasa politică necompetitivă. Dar pentru a fi posibil e necesar ca în prealabil să aibă loc o formatare. După un asemenea episod, Spania n-a mai arătat precum Grecia, iar Chile, după Pinochet și Chicago Boys, care au făcut-o să se dezvolte cu ajutorul mâinii invizibile a pieței, e o ţară ce face notă distinctă pe continentul său.
Juntele acţionează ca un duș rece asupra conştiinţei şi permit să se ajungă la o ierarhie de valori apropiată de normal. Iar în Spania a fost reimpusă monarhia, ca o cheie de control la excesele clasei politice. Pentru că regalitatea, pe baza echidistanței, are cum să acționeze ca un instrument împotriva corupției.
Nu prea îmi vine să aduc în atenție astfel de “modele”, dar nici nu pot băga sub preș că în România, o țară care vindea uzine la cheie țărilor din lumea a treia, cel mai mare angajator este, în prezent, un retailer, ceea ce consfințește că în mai puțin de 30 de ani obiceiurile s-au modificat fundamental.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest