Salariul minim, egalitarismul și teoria plusvalorii

Scriam recent despre creșterea salariului minim că este irațională pentru că falsifică prețul stabilit prin contracte voluntare, ceea ce generează reacții atât pe partea ofertei, cât și pe cea a cererii. Așadar, ori de câte ori guvernul impune un preț mai sus de nivelul de piață - în cazul de față salariul minim - consecința e dispariția cumpărătorilor și stimularea vânzătorilor, adică apariția șomajului. De fapt, mărirea salariului minim nu duce doar la șomaj, ci la stagflație, situație în care inflația, stagnarea sau recesiunea, și șomajul survin simultan.

Dar, sigur că în ciuda celor spuse până acum, care nu constituie chiar o premieră, discursul socialist continuă să vânture ideea că balanţa dintre capital şi banii pentru cei care muncesc e dezechilibrată și că salariul minim ar trebui să se majoreze ca să se egalizeze acest raport.

Ne-am întors la Karl Marx, care susține că proletarul primește un salariu care reprezintă bunuri de consum ce pot fi produse în trei zile, dar pentru care el muncește cinci. Cele două zile constituie profitul patronului sau plusvaloarea după cum se exprimă filosoful german. E ceva greșit în această analiză?

Da, lipsește esențialul. Marx nu vede posibilitatea ca patronul să și piardă. Ce se întâmplă dacă pe piață consumatorii nu sunt dispuși să plătească pentru acel bun? Patronul pune lacătul pe fabrică. Muncitorul nu, deoarece a fost plătit. El poate pierde cel mult posibilitatea unor câștiguri (salarii) viitoare ca urmare a falimentului patronului.

Patronul, însă, se decapitalizează. Deci, întâi, patronul îl degrevează pe muncitor de un risc mai mare. Apoi, și poate mai important - după cum observa Böhm-Bawerk - muncitorul obține bunuri prezente, pe când patronul primește bunuri viitoare. Astfel, patronul îl degrevează pe muncitor de un alt inconvenient: așteptarea.

N-o va face însă gratis, ci va cere mai multe bunuri viitoare în schimbul bunurilor pe care le cedează în prezent muncitorului, și totul în limitele unui contract voluntar.

Din păcate, egalitarismul prinde foarte ușor, deși e limpede că asistăm, din ce în ce mai pregnant, la o diferențiere a inteligențelor, și, implicit, a stărilor sociale. Iar mai important este că traversăm un moment în care o astfel de atitudine se poate dovedi sinucigașă. Eu cred că efectele crizelor trebuie eliminate cu inteligență, nu cu populism.