Tehnocraţi sau birocraţi?

Discursul premierul Dacian Cioloş pare să semene din ce în ce mai mult cu cel al unui tehnocrat autentic. Este conştient de faptul că proiectele de infrastructură trebuie realizate cu bani europeni. Adică să nu li se ia românilor banii ce întrețin consumul şi să fie “îngropaţi” în proiecte ce devin funcționale peste ani. Iar deficitul bugetar merită să se facă doar pentru a asigura cofinanţarea fondurilor UE, ceea ce ar reprezenta o garanţie că, pe viitor, va contribui la reducerea deficitului structural.

Da, dar dacă spusele lui Cioloş încep să aducă cu ceea ce e necesar să intre în preocupările unui tehnocrat, cele  zise de titularii cabinetul său par decupate dintr-un film care tot a rulat în ultimele două decenii şi jumătate, de parcă ar fi miniştri politici.

Bunăoară ministra Finanţelor a declarat că avem un surplus bugetar, dar care nu trebuie să ne bucure, deoarece provine dintr-o neexecutare a cheltuielilor de investiţii. Deci, după părerea ei, banii n-ar trebui să stea în consum şi să fie rulaţi de piaţă, cum crede Cioloş, ci să zacă în proiecte ce nu mai devin odată funcţionale, precum metroul din Drumul Taberei.

Iar ministra Mediului apreciază că taxa plătită atunci când se cumpără o maşină ar fi nevoie să se transforme într-un impozit pe care să-l achite posesorul fiecărui automobil. Cu alte cuvinte, ea ar vrea ca lichiditatea pe care premierul ar dori s-o lase oamenilor să încapă pe mâna statului, să se perceapă un fel de a doua taxă de proprietate, dar care e încasată de administraţia centrală.

Din câte se observă, în timp ce Dacian Cioloş se exprimă pentru schimbarea paradigmei, miniştrii săi continuă să susţină guvernarea prin amenzi. De ce? Fiindcă în loc să fie tehnocraţi sunt birocraţi.

Pentru ca astfel de episoade să nu mai aibă loc primul ministru tehnocrat trebuia să stabilească un set de principii pe care guvernul să le urmărească transparent. Dacă ar fi existat aşa ceva miniştrii nu ar fi ieşit de capul la declaraţii, ci ar fi ţinut cont de ele. Din păcate, în lipsa lor, birocraţii tind, pe zi ce trece, să compromită ideea de tehnocrat.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review