Ne îndreptăm spre o premieră fiscală: taxa pe zero

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale se întrunește într-o nouă ședință astăzi, 30 iunie, pentru a decide coordonatele politicii monetare. Dar, orice hotărâre ar lua în privința dobânzilor, acestea sunt de cinci ori mai mici decât în 2009. Ce sens mai are să fie impozitate?!

Cu alte cuvinte, față de ceea ce colecta Fiscul în urmă cu un cincinal și ceva, acum, la o remunerare a economisirilor cu maximum 2,5%, mai mult se complică taxând dobânzile. Îi chinuiește degeaba pe contabili și pe propriii funcționari.

Pentru anul 2009 putea fi invocat faptul că dobânzile se plasau la valori ridicate și că Guvernul, pentru a le tempera creșterea, a decis să le impoziteze.

În prezent însă, secvența pare să se fi schimbat și e regretabil că în paralel cumicșorarea TVA și CAS nu s-a renunțat și la impozitul pe dobânzi, în condițiile în care inflația e negativă.

Sigur că nu e singura aberație care mai există în Codul Fiscal, pentru că e impozitată, în continuare, și creșterea de preț a activelor pe bursă. O măsură care are rolul de a drena lichiditatea de pe o piață care oricum nu e prea lichidă!

Dacă vrei să stimulezi dezvoltarea piețelor financiare, nu te apuci să le taxezi. Și dacă tot a fost formulată o propunere legislativă de socializare a deprecierii leului, de ce nu se socializează și cîștigul?

După cum, dacă statul taxează aprecierea acțiunilor, de ce nu face un fond la buget din respectivele taxe, din care să dea bani când prețul lor se reduce?

În fine, reamintesc că România a avut mereu o rată a economisirii scăzută și a fost constrânsă să importe resurse de la străini ca să poată acorda credite. În aceste condiții este logic să stimuleze piața de capital, nu s-o reprime.

Dacă însă statul român taxează capitalul e ca și cum si-ar dori să nu se formeze și să nu se acorde credite. O astfel de fiscalitate interzice, practic, acumularea de capital și intrarea lui în economie.

Se va spune că în multe locuri din Europa există acest fel de taxe și de ce ar trebui să fim scutiți noi, care suntem membri UE? Pentru că neamțul dă 300 de euro lunar pe mâncare, la fel ca românul, și restul de venit disponibil îi oferă suficient spațiu ca să poată economisi. Altfel spus, taxarea nu-l deranjează prea mult.

Pe când românii, care cheltuiesc tot 300 de euro pe lună pentru alimente sunt constrânși să cumpere din economia subterană ca să poată trăi. După care, puținul pe care ei încearcă să-l pună deoparte mai este și taxat, ca să-și ia definitiv gândul de la economisire.

E limpede că România a rămas un stat cu reflexe socialiste. În primul rând, în loc să-și stimuleze cetățenii să dețină proprietăți, într-o țară subconstruită, i-a descurajazat, taxându-i după “algoritm” cu inflația din ultimii trei ani, fără măcar să le acorde deductibilități, precum fac alte țări europene.

După care, ca să demonstreze că nu i se potrivește calificativul de economie de piață, nu se sfiește să încalce un contract impozitând pensiile.

În cazul celor mai mulți salariați, deveniți ulterior pensionari, nu există regulă de a li se taxa această formă de economisire când o vor utiliza. Regulile jocului s-au schimbat, din nou, în timpul jocului...

Și bineînțeles că dacă se taxează economisirile forțate - pensiile - trebuie să se impoziteze și economiile obișnuite, pentru că și ele provin dintr-un venit deja taxat.

Cu riscul de a se micșora potențialul investițional autohton, ca apoi să se întrebe specialiștii pe la seminarii de ce nu avem companii care acționează regional.

România nu contează în Europa, fiindcă e taxat permanent potențialul de investire pentru a le fi oferite românilor bunuri publice care costă de 4-5 ori mai mult decât fac.