Tot contribuabilii vor deconta costurile dării în plată

Am scris încă din decembrie anul trecut că darea în plată se pare că merge spre arbitrajul justiției, că nu băncile vor suporta efectele legii, ci, la fel ca în Croația, contribuabilii, deoarece instituțiile de credit vor primi câștig de cauză de la Curtea Internaţională de Arbitrajism de la New York și că ne îndreptăm spre o socializare a pierderilor, ce poate avea ca efect majorarea taxelor şi impozitelor, pentru a-i absolvi prin intermediul debitorilor, pe aceia care au mărit preţul activelor.

Iată că temerile încep să se confirme. Banking news scrie că Raiffeisen Bank International va fi prima bancă care va adnota statul român în problema legii dării în plată, în cadrul căruia va cere modificarea legii, astfel încât să nu mai ameninţe siguranţa investiţiilor băncii în România. Ţara noastră a semnat tratate bilaterale prin care asigură protecţia investiţiilor străine care în prezent nu sunt respectate.Raiffeisen urmează să se plângă că legea menţionată ignoră tratatele bilaterale, prin încălcarea dreptului la proprietate, au precizat surse bancare pentru www.economica.net.

Statul român va primi un termen până la care să modifice legea. Dacă această atenţionarea publică nu va duce la modificarea actului normativ, vor urma procese în lanţ în tribunalele internaţionale din partea Raiffeisen Bank International şi Raiffeisen România.

În 15 decembrie 2015, şefii a patru bănci prezente in România au avertizat că vor urma procese internaţionale. Andreas Treichl, CEO al Erste Group, Carlo Vivaldi, şef al Diviziei Europa Centrală şi de Est a UniCredit Group, Frederic Oudea, preşedinte al Federatiei Europene a Băncilor şi CEO al Société Générale si Karl Sevelda, CEO al Raiffeisen Bank International, banca-mamă a Raiffeisen România, i-au scris preşedintelui Klaus Iohannis.

În scrisoarea obţinută de HotNews.ro, şefii celor patru bănci îi solicitau să prevină efectele legii dării în plată asupra sistemului bancar, avertizând că pot da statul român în judecată în instanţele autohtone, la curţile de arbitraj internaţionale şi europene.

Ceea ce merită reamintit totuși este că autoritățile monetare române s-au opus din răsputeri adoptării legii dării în plată. Asta în condițiile în care în care în Croația, Ungaria și Polonia, politicienii au dat legi mai abuzive decât cea din România, iar reacția autorităților monetare de acolo n-a fost pe măsură.

Darea în plată putea fi la fel de dură precum actele normative privind conversia creditelor în franci elvețieni din acele state, noroc că inițiatorii legii nu prea s-au priceput cum s-o facă.

Și pentru că tot am adus în discuție împrumuturile în franci merită să reiterez că ele au prins în țările mai puțin evoluate din punct de vedere financiar, fiindcă era evident că vor fi probleme cu niște finanțări ce n-au economisiri în monedă helvetă în spate. Când spun că aceia care au încurajat creditele în respectiva monedă-refugiu au făcut-o pentru a genera probleme în criza ce va urma, nu e deloc teoria conspirației, ci ține de domeniul evidenței.

Iar indubitabil este şi că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat într-un interviu acordat revistei economice Săptămâna Financiară, în februarie 2008, că:“Euro este moneda la care ne referim şi pe care o vom ţinti în momentul intrării în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM2). Francul elveţian nu are această valenţă. El poate să evolueze total independent faţă de euro şi, în consecinţă, faţă de leu”.

El a mai precizat că: “Dacă prognoza cursului euro/leu în următorii ani e greu de făcut, vă închipuiţi cât de dificil este de estimat raportul franc/leu. Pentru că nu e vorba doar de evoluţia leului, ci şi de cea a francului. Moneda naţională a României a devenit internaţional convertibilă. Este o inducere în eroare ca la o mişcare de curs să se spună numai aşa: Leul a crescut faţă de francul elveţian. Este foarte posibil ca francul elveţian - care este total independent faţă de noi - să aibă o evoluţie în sus sau în jos şi într-o mişcare de curs nu ştii cât aparţine, de fapt, leului şi cât francului”.

Şi ar mai fi un risc de adăugat a subliniat guvernatorul BNR, “uitându-ne în trecut, dar nu foarte departe - la ultimii 40-50 de ani -, francul elveţian a fost monedă de refugiu. În momente de mari turbulenţe internaţionale el se poate aprecia considerabil atât faţă de leu, cât şi faţă de euro. Şi atunci, ce pare acum ieftin privind de pe latura dobânzii se poate dovedi extrem de scump dacă ne uităm din perspectiva cursului. Debitorul poate chiar constata că are de plătit dublu faţă de ce a calculat”.

Această poziție a șefului băncii centrale constituie dovada că nu poți crește educația financiară peste noapte, lucru valabil și pentru polonezi, unguri sau croaţi, unde bancherii au fost la fel de lipsiți de expertiză.

Banca noastră centrală a avertizat, dar nu avea cum să ia decizii în locul băncilor comerciale.Știţi ce au răspuns bancherii când au fost întrebaţi cum ar trebui să reacţioneze după intervenţia verbală a oficialului băncii centrale?

Au zis: “În cazul francului elveţian acest risc este diminuat de nivelul mult mai redus al dobânzii faţă de euro, ca să nu mai vorbim de leu. Tot ca un factor de reducere a riscului valutar acţionează şi majorările salariale - în ultimii ani, veniturile au crescut substanţial mai rapid decât inflaţia, oferind clienţilor resurse suplimentare pentru rambursarea creditelor, chiar în condiţiile unei evoluţii nefavorabile a cursului de schimb”.

În fine, știți ce s-a întâmplat cu salariile care după ce s-au majorat substanțial, au fost tăiate drastic. Însă, oricum ar fi, un avertisment clar a existat, ca și în privința dării în plată.

La aceasta din urmă lege, Comisia Europeană a dat la început impresia că ar fi împotrivă, după care chestiunea a rămas în aer.

Apoi a venit Brexit-ul, care a încercat să ancoreze caracterul europenilor și să le sugereze politicienilor ce-i conduc că astfel de spețe n-ar trebui lăsate în suspensie.