Să luăm cazul ipotetic al unei țări care are multe bănci cu capital provenit dintr-un singur stat, cu un mediu economic cu risc înalt, instituții financiare care la un moment dominau sectorul. Băncile sunt funcționale, însă acționarii lor nu prea au de unde să le furnizeze capital.

De ce au nevoie de așa ceva? Din cauza ratei solvabilității, zisă și Capital Adequacy Ratio. Aceasta reprezintă raportul dintre capital și credite - active ponderate cu anumite clase de risc.

Atunci când se acumulează neperformanță la nivelul împrumuturilor este necesar ca acționarii să vină cu capital pentru ca rata să nu scadă sub nivelul impus de supraveghetor.

Dar băncile au nevoie în plus și de linii de finanțare, în lipsa resurselor atrase de la populație.

În situația în care societățile bancare au probleme cu atragerea unor linii de la bănci-mamă, care au ele însele dificultăți în a-și procura finanțarea, e hazardat să afirmi că subsidiarele rămân neatinse. Cu alte cuvinte, simplul fapt că rata solvabilității unei bănci e în limitele cerute nu reprezintă o garanție a profitabilității și eficienței.

Soluția, desigur, ar fi să se găsească niște acționari noi, inclusiv prin intermediul pieței de capital. Unii care să aducă aer proaspăt, dacă nu de la alte bănci din sector, din alte țări.

Ce se întâmplă însă dacă nu se mai găsesc investitori, lăsăm băncile să se stingă încet precum cei abandonați în deșert care caută cu disperare o oază? Cum trebuie acționat proactiv? Prin intermediul a ceea ce se numește bridge bank și bail-out.

Așadar, înainte de a se instaura neîncrederea în sistem ar trebui să se creeze o bancă-punte cu administratori din partea statului și să existe niște bani pregătiți de la buget ca în Marea Britanie, așa ca un fond de rezervă.

Ideea de bază este aceea că băncile respective se plasează în parametrii de risc, dar e nevoie să se creeze siguranță în privința managementului. După care, când soluțiile succesive de management încercate se dovedesc a fi reușite, când, primenit, managementul de top arată că e capabil să ducă entitățile în zona de performanță și să se restituie ajutorul primit, statul se poate retrage și să redea instituțiile sectorului privat, așa cum s-a văzut în America.

Ca să conchid și să recapitulez, în contextul actual al acționariatului și managementului există posibilitatea deprecierii iremediabile a unui activ, după care se poate discuta de risc sistemic. Pentru a preveni o astfel de situație, în lipsa investitorilor, inclusiv a celor de pe piața de capital, soluțiile s-ar numi bridge bank și bail-out. Reamintesc, cu precizarea că discut de un caz ipotetic dintr-un stat nedefinit. 

• Sistemul bancar trebuie profesionalizat, nu distrus din temelii

  < Prev
• Fondurile europene compensează lichiditatea furată în criză

  Next >