Reglementările se tot străduiesc fără succes să substituie relațiile de piață

Fără să fim niște bogați, familia mea are două mașini. Evident, le țin pe amândouă în parcarea din spatele blocului. Același proprietar, taloane și polițe RCA diferite. Și m-am gândit nu o dată: ce se întâmplă dacă - ceasul rău, neatenție, oboseală etc - vin cu una dintre ele și o lovesc pe cealaltă?

Înainte să mă apuc să recitesc legea, mintea mi-a luat-o filosofic și cinematografic pe coclauri. Aș putea oare să cad la înțelegere cu mine însumi sau ar fi nevoie de litigii și de implicarea instituțiilor statului? Mai precis: ar fi posibil să desenez două schițe (identice) ale accidentului și să semnez în ambele spații ale formularului de constatare amiabilă de accident?

Iar dacă, dimpotrivă, incidentul mi-ar declanșa un conflict interior, cum ar fi să meargă la Poliție ambele ego-uri ale mele, cel păgubit și cel vinovat? În aceste condiții, cel de-al doilea ar risca chiar să i se suspende permisul de conducere și să rămână ambele mașini fără șofer.

Astfel am realizat însă că legea se bazează pe presupoziția metafizică a unității și unicității persoanei umane. Dreptul nu cunoaște conceptul de personalitate multiplă, fluidă sau fluctuantă. Dreptul nu acceptă jocuri de roluri. Dacă lucrurile se întâmplă precum în scenariul descris mai sus, adică eu, conducând mașina proprie, lovesc în parcare un autoturism care îmi aparține tot mie, asigurarea RCA nu mă despăgubește pentru pagubă.

Legea RCA o stipulează, de altfel, limpede: proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă dacă accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate și nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului. La fel se întâmplă și când bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților, precum și atunci când bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna.

Concluzia nu e complicată: Reglementările se tot străduiesc fără succes să substituie relațiile de piață.