Statele Unite sunt în război. Nu, nu a început marea conflagrație armată cu Iranul sau cu Rusia. E vorba de războiul comercial cu China. Americanii consideră că țara asiatică nu respectă înțelegerile de la G20 și se pregătesc să impună “sancțiuni” vamale, chinezii se apără cu deprecierea monedei.

China încearcă să-l repună pe tapet pe Adam Smith cel dintâi susținător al pieței libere, însă SUA îl citează tot pe marele economist scoțian, potrivit căruia dacă unele state au tarife vamale ridicate și partenerul comercial ar trebui să procedeze la fel. Iar statul asiatic practică unele dintre cele mai prohibitive taxe din lume pentru mărfuri străine, ceea ce înseamnă că schimburile nu funcționează în ambele sensuri.

Un astfel de episod a declanșat războaiele opiului, când Marea Britanie a constrâns China să se deschisă comercial. Atunci Hong Kong-ul a devenit britanic și un alt scoțian, Thomas Sutherland, a înființat HSBC - The Hongkong and Shanghai Banking Corporation. Da, gigantul HSBC a apărut în vremea în care britanicii, precum americanii acum, încercau să impună Chinei să funcționeze pe principii de piață.

Ultimele știri despre HSBC relevă că CEO-ul John Flint a plecat după o dispută cu consiliul de administrație ce dorea să continue tăierile de costuri prin disponibilizări de personal, iar managerul considera că banca poate reveni la profitabilitatea de odinioară pe baza suportului investițional și generarea de business nou.

Acest conflict e edificator, acționarii se tem de hard Brexit, “instigați” de poziția ciudată a guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney. Chiar dacă, după război, va fi nevoie de HSBC, după cum ar sugera Flint.

Războiul comercial cu China și Brexit-ul par urmașele celor două războaie ale opiului și ar merge în direcția restituirii relațiilor capitaliste și de piață.

Sigur că modalitatea în care se reinstaurează capitalismul e controversată. Dar să ne aducem aminte de dictatura lui Franco din Spania și junta care l-a propulsat la putere pe Pinochet în Chile. Astăzi, după respectivele regimuri militare, Spania nu arată precum Grecia, iar statul sud-american, după Pinochet și Chicago Boys, care l-au făcut să se dezvolte cu ajutorul mâinii invizibile a pieţei, face notă distinctă pe continentul său.

Am găsit o explicație pentru “binele” făcut de dictaturile menționate, pe seama sperieturii suferite la nivelul conștiințe. E ceva ca un duș rece, care permite generației de sub dictatură să ajungă la o ierarhie de valori apropiată de normal. Iar în Spania a fost reimpusă monarhia, ca o cheie de control la excesele clasei politice. Pentru că regalitatea, pe baza echidistanței, are cum să acționeze ca un instrument împotriva corupției.

• Clientul are întotdeauna dreptate

  < Prev
• Brexitul este o reacție la românizarea UE

  Next >