Nici Bucureştiul n-ar putea intra întreg în zona euro

Teoretic Bucureștiul așa, cu mărime de țară baltică, ar putea să intre și mâine în zona euro. Cu toate acestea, în interiorul său, este o mare deosebire între Nord și Sud, Nordul e precum Milano - și asta nu doar pentru că apare acciza locală de mediu ca acolo -, pe când Sudul e ca Napoli.

Iar dacă Bucureștiul are rating investițional și mediu economic atractiv de ce suferă de „sindromul national” și nu capitalizează firmele străine aici și nu-și mută sediul central?

Investitorii se implică în București mai ales atunci statul le cesionează poziția de monopol, după cum se vede la parcările subterane din centru.

Când primarul general Sorin Oprescu a inaugurat parcarea subterană de la Universitate - în noiembrie 2012 - i-a avertizat pe șoferii că dacă vor mai parca ilegal vor avea probleme, iar tabloidele au titrat: Află cât e tariful! Am dat click și am văzut că era 2,5 lei/oră.

 Acum, parcarea costă dublu-triplu poate și de patru ori mai mult față de acel moment și chiar statul e cel care a dat startul la inflație și în acest domeniu ca și la majorarea salariilor, unde s-a început cu administrația locală, pentru a fi sfidată zicerea cu efectul Balassa-Samuelson. Cu inflație, statul a încercat să câștige mai mult din impozite. Între timp s-a depășit această etapă și se taxează înainte de a fi oferite bunuri publice. Măcar Oprescu a sugerat că recurge la amenzi și interdicții după ce a pus la dispoziție un bun în parteneriat public privat!

Bucureștiul este apt să între în zona euro, dar are un mediu de afaceri mai prost decât Praga, Bratislava sau Cracovia, după cum arată studiile, iar inflația parcărilor- cu precizarea că inflația e tot o taxa-, precum și noile accize locale în curs de implementare – impuse cu singurul scop de a mai împușca niște bani, nu de a corecta o defecțiune -vădesc acest lucru.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review