București bogat, București sărac

PIB pe locuitor plasează Bucureștiul peste Berlin sau Viena. Numai că e o mare deosebire între seriozitatea nemţească şi ceea ce se vede la noi. În capitala României n-a existat vreun pasaj care să fie gata când au promis autorităţile. Ia gândiţi-vă cât au durat lucrările la Pasajele Basarab, Băneasa, Piața Sudului, Mihai Bravu, Ciurel. Ce să mai discutăm de metroul din Drumul Taberei?!

Mai nou, Pasajul Doamna Ghica suferă și el de sindromul Drumul Taberei. Inițial, obiectivul, care s-a soldat cu restricționarea traficului, spargerea asfaltului, tăierea copacilor și schimbarea obiceiurilor locuitorilor, părea că va fi gata cu o întârziere neobișnuit de mică, în comparație cu celelalte pasaje. Aveai impresia că va dura la fel de puțin ca Pasajul Mărășești de pe vremea lui Ceaușescu, atunci când se respectau termenele de execuție. Dar, brusc, lucrările s-au oprit şi singurul lucru pe care se vede că l-au provoacat e deranjul. Mesajul ce merită transmis e același ca și pentru metroul dintre Râul Doamnei/Valea Ialomiței și Eroilor, ce trebuia deja dus până la Universitate. Dacă autoritățile demarează proiecte fără să știe cât costă, și cât durează, înseamnă că fac doar calcule politice. Și astfel avem explicația pentru lipsa de bun simț cu care-s tratați cei care-și pierd timpul în trafic, fiindcă asta e principala însușire a politicienilor.

Dacă pasajul din Colentina era unul european, cu finanțarea aferentă, ar fi fost mai greu de zis acum că nu se găsesc bani pentru finalizarea sa. În același timp însă pare, reiterez, ceva ieşit din comun să renunțăm la abordarea bananieră și să finalizăm un proiect la data promisă, precum la Berlin ori Viena. Și deși infrastructura “antipoluantă” întârzie constant, li se bate cu tupeu obrazul bucureștenilor că poluează, în loc să li se adreseze scuze pentru lipsa de potență.

Revenind la început, la știrea legată de PIB-ul care a rupt gura târgului, teoretic, Bucureștiul, cu mărime de stat baltic, ar putea să intre și mâine în zona euro. Dar cu toate acestea, în interiorul său, e o mare diferență între Nord și Sud. Nordul e precum Milano, Sudul - ca Napoli. Iar în centru, când primarul Sorin Oprescu a inaugurat parcarea subterană de la Universitate - în noiembrie 2012 - tariful era de 2,5 lei/oră. Acum costă de trei ori mai mult. Se vede că nu doar mediul ambiant e poluat din cauza neseriozității celor ce construiesc infrastructura, ci și cel de business. Bucureștiul are un mediu de afaceri mai prost decât Varșovia sau Bratislava similare ca PIB per capita la pps, cu inflația parcărilor pe post de exemplu relevant.