Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II - a Marii Britanii, era unul dintre puținii care își mai permitea comentarii acide fără a fi penalizat.

El i-a spus, în 2003, preşedintelui Nigeriei, Olusegun Obasanjo, îmbrăcat într-un costum tradiţional: „Arătaţi de parcă v-aţi pregăti de culcare. ”Unei trupe de dansatori de culoare, în 2009: „Sunteţi toţi din aceeaşi familie?” „Încă mai aruncaţi cu suliţe unii în alţii?”, l-a întrebat pe un aborigen în timpul unei vizite în Australia, în 2002. Şi i s-a adresat, în 1998, unui student britanic revenit dintr-o călătorie în Papua Noua Guinee: „Deci aţi reuşit să scăpaţi nemâncat?”

Umorul princiar pare să fi fost conectat la absurdul cotidian. El sesiza în comportamentul membrilor societății ridicolul, lipsa de coerență, dar și a celor 7 ani de acasă. Asta însă cu precizarea că rândurile de față nu doresc neapărat să tranșeze chestiunea simțului umorului, ci doar să atragă atenția asupra diferenței dintre corectitudine și corectitudinea politică.

Dar poate că încercarea de a pune la colţ monarhia britanică şi Regatul Unit, în general, e legată de faptul că acelora care i-au pus gând rău le lipseşte simţul umorului.

• Cum redefinim corectitudinea politică

  < Prev
• Previziunile lui James Stewart le bat pe cele ale lui George Soros:...

  Next >