Eco-socialism de canapea de piele

M-am întâlnit pe drum cu unul dintre cei mai cunoscuți militanți ecologiști. Nu era pe bicicletă, ci într-o mare mașină de statut, un SUV.

Brusc mi-am amintit de Nassim Nicholas Taleb, care, atunci când a început să converseze cu celebra scriitoare Susan Sontag, și a aflat că e broker, aceasta a ținut să precizeze că este “împotriva sistemului de piaţă”.

Taleb avea impresia când i-a zis că se opune pieței că trăieşte într-un sat, îşi cultivă singură legumele, scrie cu creionul pe hârtie și face troc. Dar, Sontag locuia împreună cu o prietenă într-o vilă de zeci de milioane de dolari și editorii se plângeau de avansurile pretinse pentru cărțile pe care urma să le scrie.

Autorul Lebedei Negre, dar și al Antifragil sau Skin in the Game apreciază că e imoral să declari că ești contra economiei de piaţă şi să nu trăieşti izolat de ea, într-o colibă.

Și spune că dacă crezi că “îi ajuţi pe săraci” cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni (şi alte prezentări în PowerPoint), poţi ignora complet indivizii - săracul este un concept abstract concretizat pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală. Ba chiar dă exemplul unui ecologist socialist celebru, participant la conferinţe de acest tip, ce obișnuia să jignească chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate şi corectitudine.

Exemplifică și conchide: dacă viaţa ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată. Iar dacă acţiunile tale private nu pot fi generalizate, atunci nu poţi avea nici idei generale.

Dar, de fapt, înainte de Taleb concluzia a tras-o evanghelistul Matei:“Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.”