O vorbă de duh spune că dacă aduni cinci economiști la o masă vei avea șase opini contrare, dintre care două îi vor aparține lui Keynes, dar și acestea se vor bate cap în cap.

Thatcherismul respinge consensul politic postbelic privind keynesianismul, respectiv statul bunăstării, naționalizarea industriei și reglementarea economiei.

În 1979, dobânzile se găseau la 17%, inflația la 13,4%, creșterea economică la 2,8% și șomajul la 5,4%. Au urmat 10 ani de reforme dure, care au culminat cu eliminarea nepopularului regim Thatcher chiar de către propriul partid și fără ca efectele să fie nemaipomenite: inflația s-a situate, în medie, la 7,5%, dobânzile la 11,5%, creșterea economică la 2,2%, șomajul la 10,4%.

Totuși, până la urmă, gândirea pe termen lung a dat roade. A creat premisele ca după 1990 să înceapă în Regatul Unit o perioadă de creștere care a trezit invidia vecinilor continentali.

Lucrul cel mai important este că, deși știau costurile reformei, politicienii n-au ezitat să scadă impozitele, să liberalizeze piața forței de muncă, să micșoreze inflația, să privatizeze - pe scurt, să reducă implicarea statului în economie.

Dacă discutăm de premierul britanic Margaret Thatcher și doctrina sa, poate că ar fi bine să pomenim și de președintele american Ronald Reagan, pentru că ei sunt aceia care au reechilibrat economiile cu cele mai mari piețe din lume, desigur prin intermediul unor măsuri de piață.

Reaganomics, asociată cu economia ofertei, s-a bazat pe scăderea cheltuielilor guvernamentale, micșorarea impozitului pe venit, reducerea reglementările și eradicarea inflației. În timpul celor două mandate ale lui Reagan inflația a scăzut de la 12,5% la 4,4% și economia a crescut, în medie, cu 3,4% pe an.

Din păcate, miștourile din acea perioadă au devenit în prezent strategii. Ca să exemplific, citând din Patrick Minford, consilier economic al Doamnei de Fier, în țările în care populația nu este conștientă de consecințele inflației sunt exercitate presiuni sociale asupra politicienilor pentru reducerea dobânzilor și creșterea deficitelor bugetare în vederea asigurării scăderii șomajului și a creșterii economice. Acest lucru poate influența oamenii politici să pună presiune pe banca centrală și pe ministerul finanțelor. Dar, după cum se știe, asemenea politici au numai un efect temporar asupra șomajului și a creșterii economice pentru că efectul pe termen lung e doar o inflație mai ridicată.

• Pandemia, o șansă pentru părinți de a prelua controlul în educație

  < Prev
• Furtul pe timp de criză e la fel de letal precum coronavirusul

  Next >