Cine ar fi trebuit să stea cu Madoff în celulă?

Bernie Madoff - Robert De Niro în “Vrăjitorul Minciunilor”- a murit la 82 de ani într-un spital-închisoare din cauza bolii de rinichi. El a lăsat în urmă o soţie îndurerată (Michelle Pfeiffer) şi i-a avut pe conştiinţă pe cei doi fii ai săi, morţi la 46 şi 48 de ani. Unul s-a spânzurat ca urmare a linşajului mediatic la care a fost supus, celălalt a fost doborât de cancer după stresul cauzat de scandalul financiar în care a fost implicat tatăl său. Madoff a ispăşit 12 ani din cei 150 la care fusese condamnat pentru o schemă Ponzi “întreruptă” de criza financiară, una mai mare decât MMM-ul regretatului matematician rus Mavrodi sau cea a lui Allen Stanford, condamnat şi el la peste 100 de ani de închisoare în 2012.

Carlo Ponzi, părintele schemelor piramidale, a oferit venituri/câştiguri clienţilor vechi cu bani de la cei noi, de la baza piramidei. În România, roata ţigănească era un aranjament financiar prin care un individ intra în ziua de salariu în posesia contribuţiilor a 10 - 12 colegi de serviciu/birou, în lunile următoare plătind el pentru aceştia, dar care se confrunta cu riscul ca participanţii să fie concediaţi şi ultimii din lanţ să nu-şi mai primească banii. Inspirat de asta şi de Ponzi, Ioan Stoica a pus la punct Caritas-ul, care a avut soarta schemei lui Madoff, deşi românul n-a fost condamnat la 150 de ani de puşcărie, ci doar la unul şi jumătate. Şi Caritas - care a rulat o treime din masa monetară a România - a devenit substantiv comun în contextul în care a născut o sumedenie de “pui”: Gerald, Mondoprosper, Delphin, Sabina Product, SAFI sau FNI.

Mai important este însă că şi sistemul public de pensii ori cel al asigurărilor de răspundere civilă auto funcţionează după acest tipic. Pensionarii de la pilonul 1 nu sunt indemnizaţi cu sume pe care le-au economisit, ci primesc contribuţii de la cei activi în câmpul muncii. La fel, în cazul RCA, daunele sunt suportate din resursele obţinute pe seama reînnoirii poliţelor. Deosebirea dintre schemele Ponzi private şi formele de chetă publică menţionate e că intervine obligativitatea, care-i constrânge pe cei noi să cotizeze pentru cei vechi. De altfel şi Sorin Ovidiu Vântu cu FNI a încercat să-şi găsească “legimitatea” în garanţia statului, prin intermediul CEC.

Nu înseamnă că statul şi coerciţia fac sistemele inexpugnabile, fiindcă şi ele pot ceda în criză, precum caritasul lui Madoff. E suficient să se generalizeze şomajul pentru ca angajaţii să nu mai poată contribui şi să-şi lase maşinile acasă, în măsura în care nu mai au bani pentru achiziţia unor noi poliţe RCA. Scandalos e că statul procedează precum Ponzi, dar fără să dea socoteală. La fel se întâmplă când proasta administrare a drumurilor face din stat un ucigaş în serie. Dar nu el e găsit vinovat pentru accidentele ce ne plasează în topul european, ci viteza, care nu se adaptează la condiţiile de drum!